Harul Sfântului Duh este primit de toți creștinii prin Taina Sfintei Miruiri, când sunt unse toate membrele principale ale corpului, după cum a rânduit Sfânta noastră Biserică, paznicul veșnic al acestui har.

În Taina Sfintei Miruiri se rostește: „Pecetea darului Sfântului Duh”. Noi, pământenii, iubitorule de Dumnezeu, punem pecetea noastră într-o cutie unde se păstrează lucrurile prețioase. Dar ce lucru este mai prețios decât harurile Sfântului Duh care ni se dau de sus în timpul Tainei Sfântului Botez?

Dacă n-am mai păcătui niciodată după botez, am rămâne veșnic sfinți, neprihăniți, izbăviți de orice molipsire sufletească și trupească și bineplăcuți lui Dumnezeu. Din păcate însă, înaintând în vârstă nu înaintăm și în har și în înțelepciune, precum Iisus Hristos. Din contră, încet-încet ne întinăm, pierdem harul dumnezeiesc și săvârșim păcate diferite și grave.

Dacă cineva este mișcat de înțelepciunea lui Dumnezeu și se hotărăște să-și dedice viața Acestuia, trebuie să se pocăiască sincer pentru toate păcatele sale și să se dedea virtuților corespunzătoare. Prin îndeletnicirea cu aceste virtuți va dobândi Duhul Sfânt, care lucrează în noi și pune temelia Împărăției lui Dumnezeu.

Harul Sfântului Duh, care se dă la Sfântul Botez în numele Sfintei Treimi, strălucește în inima noastră ca lumina neînserată a lui Hristos. Strălucește cu toate căderile noastre, cu tot întunericul în care ne este învăluit sufletul. Când păcătosul urmează calea pocăinței, Sfântul Duh șterge definitiv până și urmele păcatelor sale, și-l îmbracă iarăși pe fostul vinovat cu veșmânt nestricăcios, croit din harul Său, despre a cărui dobândire – ca scop al vieții creștine – îți vorbesc de atâta timp.

(Sfântul Serafim de Sarov – Un serafim printre oameni, Editura Egumenița, Editura Cartea Ortodoxă, Galați, 2005, p. 364)