Să fim cu grijă la gândurile noastre, la intențiile noastre, la pornirile noastre, și, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem să ne facem rânduială în suflet; iar dacă nu suntem cu luare aminte la cele mici, ajungem la cele mari, cum zice Sfântul Marcu Ascetul, pentru că diavolul nu disprețuiește nici păcatele mici, fiindcă altfel nu poate duce la cele mari.

Cuviosul Dorotei are o comparație: că poți să smulgi din rădăcină un copac când este mic, când este ca o iarbă, dar când se întărește și-și face rădăcini, nu îl mai poți smulge și chiar nu-l mai poți smulge nici tu, nici alții. Așa încât trebuie să fim cu grijă la începuturi.

E foarte, foarte important să ne păzim mintea, numai că pentru a ne păzi mintea trebuie să ne păzim viața întreagă, să ne păzim mai ales simțurile prin care intră în minte cele din exterior, mai ales prin vedere și prin auz; și cine își păzește simțurile are tot mai puține gânduri neconforme cu voia lui Dumnezeu și, cu vremea, acestea se și sting, după cuvântul din Pateric, unde zice: „De morți nu te teme, dar fugi de cei vii!”. Adică să nu te temi de gândurile pe care le porți în minte și care cu vremea se nimicesc, dar trebuie să fugi de ceea ce influențează interiorul, chiar dacă nu simțurile sunt vinovate pentru ceea ce purtăm în minte, ci ele sunt simple căi de ajungere în minte a celor din afară, iar mintea este cea care prelucrează gândurile. Dacă mintea este pătimașă, supusă patimilor, toate le vede în raport cu patimile pe care le poartă omul în sine.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 65-66)