Pentru a păzi mintea şi inima curate de orice gând, ascetul duce o luptă îndelungată, extrem de aspră şi subtilă. Omul care trăieşte în mijlocul unei mulţimi de influenţe şi impresii din cele mai variate nu poate nici distinge natura lor, nici înţelege puterea lor, în virtutea neîncetatei succesiuni a acestor influenţe şi impresii în torentul vieţii. Dar ascetul care practică liniştirea minţii şi care s-a întors de la tot ce e în afară se concentrează din toate puterile asupra vieţii lăuntrice şi duce aici o luptă uneori ieşită din comun cu gândurile. Numai aşa putem recunoaşte natura şi forţa uriaşă a gândurilor. Omul a cărui atenţie lăuntrică nu e suficient de ageră cade foarte uşor sub influenţa unui gând devenind robul lui. Lăsându-şi voinţa să se plece înaintea sugestiilor gândului, omul devine din punct de vedere duhovnicesc asemănător lui, sau chiar se identifică cu duhul a cărui lucrarea însufleţeşte gândul. Primind în sufletul său un gând provenit adeseori dintr-o influenţă demonică, omul devine victima lucrării demonilor.

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Viața și învățătura starețului Siluan Athonitul, Editura Deisis, Sibiu, 2004, p. 87)