Pescari de oameni
Precum i-a chemat pe Andrei și Simon, care va deveni Petru, Iacov și Ioan, Domnul ne cheamă și pe noi. Căci duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, Sfânta Liturghie vine să proiecteze în inimile noastre germenii unei complexe invitații. Aceea de a-L urma pe Domnul.
Aspecte introductive
Cuvântul de astăzi are drept laitmotiv ideea de chemare. Parte a amplului proces al dragostei divine, ea vine întotdeauna dinspre Dumnezeu înspre oameni. Niciodată, însă, nu lezează libertatea celei din urmă categorii. Căci Domnul e delicat. Glasul Lui șoptește suav în urechile noastre sufletești, nu strigă să ne spargă timpanele.
De-această dată, cei despre care vorbește evanghelistul Matei sunt corifeii. Primii solicitați să ia pe umeri greutatea Apostolatului și să-și asume sinuozitățile unei munci complicate. Episodul nu e unul forate dinamic din perspectivă narativă, dar e bogat ca mesaj și aparte ca însemnătate.
Andrei și Petru
Dacă sub aspectul timpului lucrurile nu sunt extrem de clare, din perspectiva spațială beneficiem de repere precise. Avicinanța Mării Galileii și provincia omonimă, reprezintă locul unde se petrece acțiunea. Naratorul ține să mai precizeze ceva important. Profesia celor doi solicitați. Simon și Andrei erau pescari. Practicau o meserie destul de des întâlnită în zonă, dat fiind contextul. Una ce necesita câteva calități importante, respectiv dibăcie și răbdare. Pescarul trebuia să fie, în acele vremuri, extrem de priceput. Era concomitent și marinar. Trebuia să știe să manevreze corabia, să navigheze cu pricepere în cazul furtunii și să iasă la liman dacă vremea îi era potrivnică. Acestor lucruri se adăuga și nevoia de a pregăti constant mrejele și de a ști când sunt pline, spre a nu risca ruperea lor. În plus, profesia cerea răbdare. Oamenii care se ocupau cu astfel de lucruri se găseau la cheremul vremurilor. A fi pescar presupunea disponibilitatea de a te lăsa pradă impredictibilului. Și probabil, a fi credincios. A spera că Domnul va rândui toate cum se cuvine și va face să existe recoltă pe măsura nevoii. Din această categorie de oameni făceau parte cei doi.
Un lucru ce nu va suscita interesul Sfântului Matei, dar nu va scăpa atenția altor autori inspirați îl reprezintă faptul că Andrei a fost anterior ucenicul Botezătorului. Dânsul este așadar, recidivist. În sensul bun al termenului. A învățat atâtea de la „cel mai mare bărbat născut din femeie”. S-a despărțit de el în condiții pașnice. Urmând unei porunci. Căci Proorocul însuși îl îndeamnă să-L urmeze pe Hristos.
„Veniți după Mine!”
Pe cei doi frați, Domnul îi vede la muncă. Se găsește El însuși în postura de a se convinge de consecvența strădaniilor lor și de a lua act de profesionalismul cu care se desfășoară toate. De-acolo îi va chema la o complexă reconvertire profesională: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni”, le va zice El. Aparent vagă, invitația spune multe. Marea Galileii va fi schimbată pe „Galileea neamurilor”. Valurile pestriței lumi vor fi cele pe-ntinsul cărora vor fi chemați să-și dovedească măiestria. Vor răspunde prompt. Timpul va arăta că răbdarea dobândită pe apă le va fi de mare folos. Lor le vor urma fii lui Zevedeu. Aceeași profesie, același îndemn. Cei doi își vor părăsi părintele pământesc spre a se face fiii celui din ceruri. Cu drepturi depline.
Episodul se încheie cu o imagine puternică: „Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor”. Cei proaspăt unși în calitatea de ucenici vor avea astfel, curând după aceasta, posibilitatea de a se încredința de înălțimea misiunii lor. Și de faptul că Cel ce i-a chemat e un lider vrednic de-a fi urmat.
În loc de concluzii
Precum i-a chemat pe Andrei și Simon, care va deveni Petru, Iacov și Ioan, Domnul ne cheamă și pe noi. Căci duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare, Sfânta Liturghie vine să proiecteze în inimile noastre germenii unei complexe invitații. Aceea de a-L urma pe Domnul. De a ne împărtăși cu El în chip euharistic, spre a deveni apoi, odată-ncredințați de măreția faptului, vrednici următori ai Săi. Nu-i ușor. Și uneori, nu-i nici foarte comod. Și totuși, răsplata e meritorie. Lăsând totul, Apostolii n-au pierdut nimic. Dimpotrivă, au câștigat mult mai mult decât au lăsat. Investiția e astfel, minoră, iar profitul cel mai mare dintre toate variantele posibile. Îndrăzniți!
Schitul Vovidenia, file de istorie (I)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro