În Văratec, pe când lucram la covoare, o măicuță de acolo mi-a spus odată o istorioară frumoasă:

Un sfânt avusese o vedenie: Se făcea că era un om în iad și într-o zi a început să zâmbească, era vesel. Și ceilalți de îndată l-au întrebat: „Dar ce ce ești vesel? Nu vezi că ești aici, în chinurile iadului? Îți mai vine și a râde?”. Dar acela le răspunse cu nădejde: „Da, mă bucur, pentru că peste 40 de ani se va naște cineva din familia mea și se va duce la mănăstire și o să mă scoată de aici”.

Îți dai seama? Peste 40 de ani abia se va naște. Și el s-a bucurat că totuși va scăpa cândva de acolo. (Stavrofora Raisia Lungu, stareța Mănăstirii Durău din județul Neamț)