Zice câte cineva aşa, către mine, în glumă, pe la noi pe la mănăstire, că cutare lucru e foarte bun şi nu ar trebui să-l mănânc de pildă, şi eu zic: doar nu mi-a luat gustul Dumnezeu când m-am făcut călugăr! Noi trebuie să fim nişte oameni reali în a vedea lucrurile, şi dacă ne-a dat Dumnezeu gust ne-a dat şi hrană gustoasă. De ce sunt bune fructele, de pildă? Că le-a făcut Dumnezeu. De ce nu le-a făcut ca pădureţele?

Totuşi, există o plăcere îngăduită, o plăcere binecuvântată de Dumnezeu. Eu nu-mi pot închipui că în Împărăţia lui Dumnezeu de pildă, unde vom sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov, nu vom avea ceva bun de mâncat, dacă o fi de mâncat. Însă, există o iubire de plăcere care te axează pe plăcere, şi aceea nu-i bună, că te înrobeşte. De exemplu omul căruia îi place băutura şi nu se poate opri, din plăcere bea mai departe.

Şi apoi păţeşte cum era o vorbă mai demult pe la noi, că a zis unul vorbind cu vinul: „Eu te-am băut de bun şi tu mă-mpingi”.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 107)