Plecarea la Sfântul Munte – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

Locuri de pelerinaj

Plecarea la Sfântul Munte – Pelerinajul părintelui Cleopa la Athos

După mai multe încercări blocate de fiecare dată de autorităţile statului, iată că în septembrie-octombrie 1977, părintele Cleopa de la Sihăstria primeşte răspuns la rugăciunile sale. şi porneşte în pelerinaj la „Grădina Maicii Domnului” alături protosinghelul Victorin Oanele şi ierodiaconii Vartolomeu Florea şi Ioanichie Bălan.

După zile de rugăciune şi aşteptare, plecăm cu trenul spre Grecia, pentru a ne închina în Muntele Athos. Athosul este prin excelenţă patria pământească a monahismului ortodox milenar. Athosul este o cetate mondială unică a Creştinismului, în general, şi a Bisericii Ortodoxe, în special, care se impune prin marea sa spiritualitate, prin numeroasele sale mânăstiri şi prin tezaurul neegalat pe care îl posedă. Athosul este a doua patrie a monahilor romani. Atâţia călugări râvnitori din ţara noastră s-au nevoit aici. Atâţia au slăvit aici pe Dumnezeu. Atâţia s-au sfinţit aici, în ,,Grădina Maicii Domnului”, şi sunt număraţi în ceata Cuvioşilor Părinţi ai Athosului. Apoi, atâtea ctitorii romaneşti ale marilor noştri înaintaşi împodobesc până astăzi aceasta binecuvântată ţară a Ortodoxiei.

Cu aceste gânduri sfinte ne urcăm în trenul internaţional Bucureşti-Atena. Credincioșii ne întâmpină cu daruri şi cuvinte de îmbărbătare pentru monahii noştri din Sfântul Munte, care se roagă lui Dumnezeu pentru toată lumea, departe de ţară.

Ne facem sfânta cruce, rostim obişnuită rugăciune de călătorie, cerem ajutorul Maicii Domnului şi pornim cu Dumnezeu. Gara cu freamătul ei rămâne în urmă, iar noi ne croim drum prin noapte de-a latul Bărăganului încărcat de roade, spre lunca Dunării. O bucurie duhovnicească negrăită ne umple inima. Mergem să ne închinăm la Sfântul Munte!

Seara târziu, la ora 10,30, părăsim pământul românesc. Trecem Dunărea pe la Giurgiu şi înaintam spre oraşul Târnovo, capitala împăraţilor asaneşti din secolul XIII şi patria marilor ierarhi Teofilact al Bulgariei şi patriarhul Eftimie.

După miezul nopţii aţipim cu gândul la Muntele Athos.

(Protosinghelul Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, p. 349)

Citește despre: