Chemarea de a-L urma nu e adresată doar dregătorului. De fapt, în ea rezidă perenitatea mesajului evanghelic. Domnul ne cere să-L urmăm. Nu să mergem înaintea Lui, ci să-I călcăm pe urme.
Text și context
Pericopa de astăzi gravitează tot în jurul bogăției. Mai precis, vorbește despre proasta înțelegere și utilizare a ei. Dialogul pe care-l are în centru fluctuează dinspre aspecte ce țin de transcendent înspre chestiuni ce vin să transforme teluricul în postulat. Personajul principal este, ca de obicei, Hristos. E interpelat de un dregător bogat. Relatări paralele vin să sublinieze faptul că era tânăr. Tot de acolo primim și confirmarea faptului că a plăcut Învățătorului și că El însuși e întristat în legătură cu deznodământul celor petrecute. Unul care-i va fi, cel puțin aparent, nefavorabil.
Poruncile
Ajuns în fața lui Iisus, acesta îl interpelează cu apelativul „Bunule învățător”. E apostrofat pe dată. „Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu”, i se răspunde. Aceste cuvinte vin pe de-o parte să vorbească despre faptul că, inconștient, el aduce o mărturie cu privire la divinitatea Celui cu care intră în dialog. În altă ordine de idei, pun accentele corect. Formularea lui e de-a dreptul pleonastică. Căci, ce învățător e acela care nu e bun? Nu există, în logica pedagogiei, un învățător rău. Se descalifică pe sine de îndată ce nu aderă la principiile bunătății.
Întrebarea lui e una de bun simț. Cu reverberații metafizice. Viața veșnică e ținta celui ce ajunge în fața Fiului Omului. Întreabă cum ar putea să o obțină. Hristos îl trimite la porunci. La Legea ce trebuie să-i servească drept ghid. „Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta”, sunt criteriile eliminatorii. Omul e mulțumit de răspuns. Îi pică bine să știe că toate aceste lucruri nu-i sunt străine. Ba mai mult, reprezintă elemente ce-i definesc parcursul cotidian. Ține să mărturisească acest lucru: „Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele”, spune el.
Desăvârșirea
Hristos e și El mulțumit. Îi cere, însă, să atingă superlativul. Să se desăvârșească. Criteriul e unic și exprimat clar: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie”. Aceste cuvinte îi produc o profundă întristare. Omul e bogat. E chemat, probabil să gestionze un patrimoniu pe care l-au acumulat generații de-a rândul. Unul pe care e responsabil să-l dea mai departe. E silit să plece fără a oferi un răspuns pozitiv acestei solicitări. Domnul e și El trist. La fel cum Îl facem să fie de fiecare dată când nu răspundem pozitiv solicitărilor și iubirii Sale. Exclamă cu amărăciune: „Cât de greu vor intra cei ce au averi în împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în împărăţia lui Dumnezeu”.
Cuvintele Sale pică greu apostolilor și auditoriului. E întrebat cine poate, date fiind standardele ridicate, să se mântuiască. Răspunsul e dătător de nădejde: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu”. Îl include și pe acest păzitor de poruncă ce-i mai îndrăgostit de cele lumești decât de Domnul.
În loc de concluzii
Chemarea de a-L urma nu e adresată doar dregătorului. De fapt, în ea rezidă perenitatea mesajului evanghelic. Domnul ne cere să-L urmăm. Nu să mergem înaintea Lui, ci să-I călcăm pe urme. Am spus-o și altă dată de ce. Pe de-o parte, pentru că ne oferă El însuși pildă cu privire la ceea ce trebuie făcut. Ne arată că acest ideal nu-i unul de neatins. Pe de alta, pentru că ne protejează. A merge pe urmele cuiva presupune faptul că acesta își asumă riscurile neprevăzutului. Și ne lasă nouă timpul retragerii în cazul unor eventuale pericole iscate. N-avem noi, poate, averea acelui tânăr. Și nu aceasta e problema. Accentul bine pus e necesar. Hristos ne arată că El e bogăția noastră cea mai de preț. Acest lucru îi scapă tânărului. Și uneori lipsește și înțelegerii noastre. Când averea noastră e Domnul, toate celelalte capătă plinătate. Îndrăzniți!

Despre Protosinghel Maxim Morariu
Protosinghelul Maxim (Iuliu-Marius) Morariu (n. 1991, Salva) este doctor în teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie), un masterat în „Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în „Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și un masterat în științe sociale la mai-sus pomenita universitate pontificală (2020) și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz și Belgrad. ...