Altădată iarăşi, pentru a mă încerca, de îndată ce s-a înserat, Stareţul mi-a spus:

- Părinte Arsenie, vino ca să mâncăm posmag! Spune rugă­ciunea!

Când am terminat „Tatăl nostru” şi mă pregăteam ca să mănânc posmag, Stareţul mi-a zis:

- Să presupunem, părinte Arsenie, că am mâncat. Spune mulţumirea!

Acelaşi lucru s-a petrecut timp de trei-patru zile. În cea de-a patra zi eram cu totul istovit, fiindcă şi ziua lucram din greu, iar noaptea mă nevoiam cu privegherea cu şi mai multă asprime. Atunci i-am spus Stareţului:

- Gheronda, nu mai pot! Ce să fac?

- Ei, atunci deseară vom mânca, mi-a răspuns el.

La astfel de nevoinţe şi la altele încă şi mai aspre îl trăgea râvnitorul Stareţ Iosif pe acest bătrânel plin de bunătate, pe părintele Arsenie. Şi aceasta a făcut-o nu o zi sau două, ci vreme de aproape treizeci de ani.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, p. 113)