Cât de adesea ne mândrim atunci când păzim postul, socotindu-ne mai buni decât cei care nu postesc; cât de adesea ne cuprinde slava deşartă, când ne ajutăm cu ceva aproapele; cât de adesea ne admirăm singuri şi ne ridicăm în slăvi calităţile, uitând că înaintea lui Dumnezeu suntem doar slugi nevrednice (Luca 17, 10), că la o faptă bună avem zeci şi sute de fapte rele şi că de lăudat n-avem de ce şi nu avem cu ce. Fiecare dintre noi se socoate în adâncul sufletului mai bun decât ceilalţi sau, în orice caz, nu mai rău. Cât de aproape suntem, prin trufia noastră, de fariseul din pildă, şi câtă nevoie, neapărată nevoie, avem a urma vameşului, a fi mai aproape de el prin smerenie şi prin simţământul de pocăinţă!

(Sfântul Luca al Crimeei, La porțile Postului Mare, Editura Biserica Ortodoxă, Bucureşti, 2004, p. 14)