Pentru a trăi viaţa în mod normal, fără abuzuri, fără ignorarea şi încălcarea drepturilor membrilor societăţii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În creştinism, pentru disciplinarea noastră sufletească şi trupească, avem lăsat de către Sfinţii Părinţi legea postului trupesc şi sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât şi zilele de miercuri şi de vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă, pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească, adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simţuri ale noastre.

Postul mai are şi un caracter de jertfă pe care noi oamenii o aducem lui Dumnezeu. Adică în momentul în care ne înfrânăm depunem un efort conştient prin care noi Îi oferim lui Dumnezeu fiinţa noastră întreagă, trupul şi sufletul. (...)

Dumnezeu ne ajută în viaţă când Îi cerem ajutorul, dar numai dacă reuşim să facem cât de cât un efort, pe măsura puterilor noastre omeneşti.

Postul în familie aduce cele mai mari realizări: alungă ispitele, dă înţelegere şi dragoste între soţi, izbăveşte de duşmani, dă înţelepciune şi luminare de minte celor care studiază, îndepărtează vrăjitoriile şi toate duhurile satanei necurate din casă, izbăveşte de patimi şi boli, curăţă păcatele şi ne dă mântuire. A ţine miercurea şi vinerea post în casă este o regulă minimă creştină. Dacă nu o ţinem pe aceasta, niciodată nu putem ajunge la lucruri mari duhovniceşti sau la o simţire creştină matură.

(Arhimandritul Ioachim Pârvulescu, Sfânta Taină a Spovedaniei pe înţelesul tuturor, Mănăstirea Lainici, Gorj, 1998, Editura Albedo, pp. 64-65)