Îmi scrii că ești pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii își întorc capul când te văd, alții râd de tine. Numai credința în Dumnezeu te ține să nu înnebunești ori să îți faci ceva rău. Așa îmi scrii.

E pierdută averea, nu ești pierdut tu. E pierdut comerciantul: asta nu înseamnă, deocamdată, că e pierdut omul. Bogăția nu s-a născut cu tine; s-a lipit de tine pe calea vieții; la sfârșitul vieții ea trebuie să se dezlipească de oricine. Ea s-a dezlipit de tine, însă, mai înainte de sfârșitul vieții tale, și acest lucru te amărăște – dar el tocmai că multora le-a slujit spre cea mai mare fericire: fiindcă dezlipindu-se de bogăția putredă a pământului, au avut mai multă vreme să își îmbogățească sufletul cu Dumnezeu.

Iar pentru cei ce leapădă povara bogăției tocmai în ceasul când leapădă și povara trupului, poate să fie prea târziu pentru tot, și să fie totul pierdut. Ai muncit cinstit, îmi scrii. Păi, cinstei i s-a făgăduit răsplată veșnică, nu vremelnică. Din munca cinstită omul se poate îmbogăți, poate și sărăci; dar precum bogăția nu-l face pe cel cinstit mai om, nici sărăcia nu-l face mai puțin om. Cine gândește altfel, acela nu trăiește în era creștină, ci în cea veche, păgână, în care valoarea omului se măsura pe cântar cu greutăți de aur.

De asta S-a și dat Hristos să fie răstignit pe Golgota: ca să desființeze dintre oameni acest etalon barbar și să-l înlocuiască prin altul, duhovnicesc și moral. După etalonul lui Hristos, ceea ce face valoarea trainică în om nu afluează din bogăție, nici nu refluează din sărăcie, ci din dragostea mai puternică sau mai slabă față de legea lui Dumnezeu depind fluxul și refluxul acestei valori trainice, care nu se pogoară în mormânt împreună cu trupul.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia, pp. 15-16)