Răul se face întotdeauna aproape mecanic, decuplat de voință – de unde și iluzia că ar fi natural, firesc. Dar, dacă ești atent la semne, poți pune stop. Sau, cel puțin, poți să cazi cu capul orientat în sus, pregătit instinctiv pentru urcare. Pentru asta trebuie să fi avut deja experiența întâlnirii. Ca să nu prea cazi, trebuie să fii mereu jos și gata să mângâi pe cei care vin acolo speriați. Interesant e că se face în jur un gol din partea celor care sunt de-ai locului, dar nu pricep ce se întâmplă. Dintre ei se pescuiește pentru urcare.

E un avantaj să te naști în iad, pentru că îi cunoști din interior frumusețea care mai poate exista pe fața și în faptele ființelor obișnuite acolo. Prin specificul vârstei, răul dominant nu e vizibil – ceea ce aduce unele dezavantaje de socializare, dar ajută la tranziția spre vremuri mai bune. La trecerea spre acestea, fenomenologia răului care vine și insistă cerând acomodarea e vizibilă, dar răul, nu. Nu există teamă. În acest fel se poate continua desprinderea, ceea ce furnizează un exemplu că e posibil. Acceptarea realității acestei posibilități de toate părțile implicate durează mult.

Un duhovnic nu e un prieten. Te rogi pentru el, se roagă pentru tine, dar pentru ceva mai înalt decât amândoi. Un creștin nu poate rezista în această calitate ca persoană publică decât dacă este permanent umilit și batjocorit pentru ceea ce este, creștin serios.

Cine se crede sus disprețuiește căderea altora, iar cine nu știe de unde vine binele e dezamăgit. Cei care caută slavă deșartă se depărtează cu frică, cine vrea să își justifice faptele râde și se bucură. Cine știe că toate au rost își vede de ale sale și lasă rostul să se arate singur.

Rostul instituțional e că la PR dracii bat pe oricine. Nu trusturile de presă acomodează Biserica în relația cu tinerele generații, nici influencerii creștini, ci sfințirea vieții celor care pot fi modele de succes lumesc onest în toate domeniile sociale. Asta înseamnă valorificarea din plin a talanților în planul lumesc și împărțirea celor obținute în planul duhovnicesc. O comunicare naturală, rezonabilă pe orice canale la îndemână.

Hristos a vorbit de peste tot și fără strategie de comunicare.