Viaţa Preafericitului Teoctist, slujirea în demnitatea arhierească timp de 62 de ani, dintre care 21 ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arhipăstorirea în aproape toate provinciile şi eparhiile ţării şi în mod deosebit faptele şi realizările sale în toate aceste centre eparhiale definesc personalitatea unuia dintre cele mai reprezentative chipuri de ierarhi ortodocşi români.

Teoctist, „cel ctitorit de Dumnezeu“

Teodor Arăpaşu, cel care avea să ajungă mai întâi la cârma Mitropoliei Moldovei şi Sucevei (1977-1986) şi apoi la cârma întregii Biserici Ortodoxe Române, în calitate de patriarh al acesteia (1986-2007), s-a născut în ţinuturile Moldovei în apropierea oraşului Botoşani, în satul Tocileni, pe data de 7 februarie 1915, ca al nouălea dintre cei zece copii ai familiei lui Dumitru Arăpaşu. După finalizarea studiilor primare în satul natal, la 14 ani, în anul 1928, intră ca frate la Schitul Sihăstria Voronei, aflat sub jurisdicţia Mănăstirii Vorona, cu gândul spre desăvârşire. Atrăgând atenţia prin comportarea exemplară şi prin interesul vădit pentru studiu şi cultură, tânărul Teodor a fost trimis, în 1932, la seminarul teologic monahal de la Mănăstirea Cernica, ctitorit de patriarhul Miron Cristea, unde, în cei opt ani de studiu, şi-a sporit comoara de cultură teologică şi generală, distingându-se ca unul dintre cei mai buni elevi ai acestei şcoli şi prin propăşirea în viaţa duhovnicească.

La 6 august 1935, de sărbătoarea Schimbării la Faţă, a fost tuns în monahism, primind frumosul nume de Teoctist, care, prin etimologia sa, înseamnă „cel ctitorit de Dumnezeu“ sau „ctitor de lucruri dumnezeieşti“.

La 4 ianuarie 1937, chiar în ziua prăznuirii Cuviosului Teoctist, mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei aprobă hirotonia tânărului monah Teoctist în treapta de ierodiacon, fiind hirotonit de către arhiereul Ilarion Băcăoanul, în Biserica Precista din Roman, pe seama Mănăstirii Bistriţa. După încheierea cursurilor seminarului teologic, în anul 1940, îşi continuă studiile la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, îndeplinind şi diverse funcţii administrative, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor şi slujind ca diacon la Catedrala patriarhală. A primit titlul de licenţiat în teologie, în 1945, cu calificativul Magna cum laudae, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe renumitul profesor de liturgică şi pastorală, pr. prof. Petre Vintilescu.

La 1 martie 1945, la cerere, a fost numit preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, fiind hirotonit ieromonah la data de 25 martie 1945 de către arhiereul-vicar Valeriu Moglan Botoşăneanu, iar în 1946 a fost hirotesit arhimandrit. Din dorinţa de a-şi continua studiile şi de a-şi îmbogăţi zestrea culturală cu valorile tradiţionale ale culturii româneşti şi universale, ieromonahul Teoctist s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, frecventând cursurile acestei facultăţi doar doi ani, deoarece regimul comunist, de curând instaurat, i-a interzis continuarea studiilor pe motiv că a studiat teologia. În perioada anilor 1946-1948, a fost numit de către mitropolitul Irineu Mihălcescu mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane, apoi exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, şi în anul 1948 a fost numit de către mitropolitul Iustinian Marina vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei şi Sucevei, calitate în care a condus, până în 1950, lucrările cancelariei eparhiale şi a celorlalte foruri statuare.

În anul 1948, odată cu instalarea mitropolitului Iustinian Marina ca patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, arhimandritul Teoctist va fi ales la 25 februarie 1950, de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea patriarhului, în rangul de episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Botoşăneanul. A fost hirotonit episcop, la date de 5 martie 1950, în Biserica „Sfântul Spiridon - Nou“ din Bucureşti, la vârsta de 35 ani, fiind cel mai tânăr dintre ierarhii Bisericii de atunci. Cu acest prilej, în calitate de nou ierarh, mărturisea: „Nu socotesc această chemare drept o răsplătire a vredniciei mele, ci în convingerea mea fermă, spun ca Apostolul Neamurilor că «Vrednicia noastră vine de la Dumnezeu, care ne-a făcut să fim slujitori ai Noului Aşezământ nu ai slovei, ci a Duhului» (II Cor. 3, 5-6 ). În clipele când mă apropiam spre a face mărturisirea de credinţă, sufletul meu era cutremurat de greutatea misiunii la care eram chemat. Covorul învulturat, ce era în faţa Prea Sfinţiţilor Arhierei, mi se părea că reprezintă locul pe care ardea focul nestins din flacăra căruia străbătea ecoul unui glas, care altădată îi spusese lui Moise: «Nu te apropia aici, scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este pământ sfânt» (Ieşirea 3, 5). Ca şi lui Moise, picioarele au început să-mi tremure, iar paşii şi-au contenit mersul. Gândul mă frământa ca mai curând să mă înapoiez, decât să păşesc mai departe. Dar, din parte Prea Sfinţiţilor Arhierei, auzul inimii mele a prins vibraţiunile unui glas ce altădată l-a luminat pe Sfântul Apostol Pavel, în drum spre Damasc: «Paule, ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul în ţepuş» (Fapte 9, 9 ). Şi astfel, cugetul meu zbuciumat a fost dumirit că menirea mea este să merg înainte şi să răspund cu dreaptă mărturisire la vrednicia apostolică la care am fost desemnat“.

Între anii 1950-1954, Preasfinţitul Episcop-Vicar Patriarhal Teoctist Botoşăneanul a fost rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, secretar al Sfântului Sinod, conducând şi diferite sectoare din cadrul Administraţiei patriarhale. În perioada 1954-1962, a condus cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor. Din activitatea de episcop-vicar patriarhal amintim acţiunea de îndrumare a clerului pentru o activitate pastoral-misionară care să păstreze şi să pună în evidenţă valorile cultului divin ortodox, să atragă şi să ţină pe credincioşi în jurul sfintelor altare şi al Sfintei Liturghii, şi lucrarea bogată de buna gospodărire şi împodobire a lăcaşurilor de cult, de restaurare şi păstrare a monumentelor de artă şi arhitectură bisericească din Arhiepiscopia Bucureştilor cum au fost mănăstirile Dealu, Viforâta, Sinaia, Căldăruşani, Ciorogârla, Ghighiu şi altele, acestea constituind doar câteva din multiplele sarcini şi răspunderi pe care le-a îndeplinit cu deosebită competenţă, autoritate şi devotament, ca episcop-vicar patriarhal.

La 28 iulie 1962 a fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc ca episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, în scaunul rămas vacant prin alegerea Preasfinţitului Nicolae Corneanu ca arhiepiscop al Timişoarei şi mitropolit al Banatului. Aflându-se în fruntea Episcopiei Aradului, vlădica Teoctist s-a implicat în acţiunea de înviorare a vieţii religioase a credincioşilor, a completat cu preoţi toate parohiile rămase vacante, sub îndrumarea sa fiind construite 23 de biserici noi, pictate din nou 68 de biserici şi restaurate 245 de biserici. În calitate de episcop al Aradului a efectuat peste 660 de vizite pastotrale şi a prezidat peste 100 de conferinţe preoţeşti, după cum însuşi avea să mărturisească: „Am străbătut aceste ţinuturi vreme de 11 ani, pas cu pas, aproape sat cu sat şi parohie cu parohie, ascultând grijile şi păsurile, ca şi bucuriile credincioşilor, mai mari sau mai mici, punând la inimă nevoile şi căutând rezolvările şi gândind mereu la plinirea celor trebuincioase mântuirii tuturor“. În calitate de episcop al Aradului, a avut sub jurisdicţie vicariatul de la Gyula şi două protopopiate din Banatul sârbesc, iar în 1969-1970 a suplinit Episcopia Oradiei.

În anul 1963, la mai puţin de un an de la alegerea ca episcop al Aradului, Congresul Episcopiei Ortodoxe Române din America l-a ales în postul de episcop de Detroit, SUA, devenit vacant prin decesul episcopului Andrei Moldovan, iar Sfântul Sinod a aprobat alegerea şi i-a acordat rangul de arhiepiscop. Dar din cauza neacordării vizei, n-a putut lua în primire conducerea efectivă a Episcopiei Române din Statele Unite şi Canada.

La 29 octombrie 1972, prin trecerea la cele veşnice a mitropolitului Firmilian Marin al Olteniei, scaunul de arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei a rămas vacant. La 28 ianuarie 1973, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a convocat colegiul Electoral Bisericesc, iar la propunerea patriarhului Iustinian Marina, Înalt Preasfinţitul Teoctist, episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, a fost ales ca arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei.

A fost întronizat la 25 februarie 1973, în Ccatedrala mitropolitană din Craiova de către Preafericitul Patriarh Iustinian, care i-a spus proaspătului mitropolit: „Cinstirea ce ţi se aduce prin această alegere o socotim întru totul îndreptăţită, dat fiind faptul că Înalt Preasfinţia Ta te-ai afirmat printr-o muncă perseverentă, desfăşurată pe parcursul a mai bine de două decenii şi încununată cu bogate roade, ca unul dintre ierarhii cei mai distinşi ai Bisericii Ortodoxe Române.“