Iubiți credincioși,
Toate praznicele de peste an din Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, rânduite spre cinstirea sfinților, aduc mare bucurie duhovnicească binecredincioșilor creștini. Dar oricât de mare ar fi slavoslovia pe care o aducem sfinților, ea nu se poate asemăna cu aceea pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu, Ziditorul sfinților.

Astăzi nu este praznic de sfinți, nici de îngeri. Astăzi Biserica lui Dumnezeu cea dreptmăritoare prăznuiește și sărbătorește pe Împărăteasa tuturor îngerilor și a tuturor sfinților. Nu se poate asemăna cinstea robilor cu a împăraților. Astăzi este praznic împărătesc, pentru că Împărăteasa a toată făptura se mută astăzi de la noi.

Dar este bine să știți cum s-au întâmplat lucrurile la Adormirea Maicii Domnului, cum s-a mutat Maica Vieții de la noi la cer. Iată cum:
Mai înainte cu trei zile de Adormirea Maicii Domnului, Prea Sfântul și Atotputernicul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a trimis din cer pe Arhanghelul Gavriil ca să binevestească Maicii Lui mutarea ei la cele fără de grijă. Același dumnezeiesc Arhanghel care fusese trimis de Dumnezeu când i-a binevestit ei că va naște pe Hristos, Mântuitorul lumii, vine acum și-i vestește mutarea din această viață pământească la odihna cea veșnică și la slava și cinstea cea negrăită pe care o are în cer (Prolog, luna august, în 15 zile).

Și venind Arhanghelul Gavriil, a adus el Prea Curatei Fecioare Maria, ca semn, o ramură de finic, după cum la Buna Vestire îi adusese un crin. Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, înțelegând de la Arhanghelul Gavriil că trebuie să părăsească lumea și pământul acesta, s-a întors acasă cu multă bucurie și și-a gătit casa ei cu lumânări și cu tămâieri; și rugându-se, a ieșit din casă și s-a dus la muntele Măslinilor, unde avea adeseori obiceiul să se roage Prea dulcelui Său Fiu și Dumnezeului ei Iisus Hristos. Deci, ducându-se în Muntele Măslinilor și rugându-se Prea Sfânta Maică a lui Dumnezeu, s-a făcut o minune mare și prea slăvită: măslinii și toți copacii de pe muntele acela, și toți pomii roditori de acolo, când s-a închinat Ea, s-au închinat și ei cu dânsa până la pământ. Și de câte ori se închina ea, și copacii se plecau până la pământ, în semn de cinste mare și de închinăciune adusă Prea Sfintei Maicii lui Dumnezeu, Maica Vieții. După aceasta, s-a întors acasă și s-a făcut un cutremur mare, încât s-a cutremurat locul unde era casa ei. Și ea a căzut la rugăciune și a aprins iarăși lumânări și tămâie, și a chemat pe toate sfintele femei împreună viețuitoare cu dânsa, pe sfintele mironosițe și pe prietenele ei, și le-a spus: „Iată, vremea a sosit ca eu să vă las, să mă duc la Fiul meu și Dumnezeul meu“. Și s-au întristat foarte și au plâns mult sfintele femei și mironosițele și toate acele sfinte văduve și fecioare care urmau Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu și învățăturilor ei.

Dar minunea aceasta a fost urmată de o altă minune. Deodată s-a făcut un vifor mare și un vânt puternic, iar acesta aducea pe norii cerului pe cei doisprezece apostoli (care veneau de la marginile lumii, unde fuseseră trimiși la propovăduire) să ia parte la cinstirea și îngroparea Prea Sfintei Fecioare Maria.. I-a adus pe apostoli, pe nori, Însuși Dumnezeu Cuvântul, ca să dea mai multă cinste și slavă Prea Sfintei Sale Maici.

Și când au sosit aceia, ea le-a spus: „Sfinții mei ucenici și ai Fiului meu Apostoli și ucenici, iată pentru care pricină v-au adus norii aici, la Ghetsimani. Eu trebuie să mă mut; am primit vestea de la Arhanghelul Gavriil să vă las, dar nu de tot, ci să trec la ceruri și de acolo să vă ajut“.

Și au plâns toți dumnezeieștii apostoli, iar mai la urmă a venit marele apostol Pavel, care a început a plânge, zicând: „O, Maică a Vieții și a lui Dumnezeu Cuvântul, eu pe Dumnezeul meu Iisus Hristos în trup nu L-am văzut, dar pe tine văzându-te în trup, mi se părea că El Însuși petrece pururea cu noi și că-L văd chiar pe Dânsul. Și multă mângâiere am avut noi, apostolii, avându-te pe tine cu noi. Dar acum te duci și tu! Ai mare bucurie că te duci la bucuria veșnică. Dar noi ne și bucurăm, ne și întristăm. Ne bucurăm de bucuria ta, că te duci la acele preasfinte locuri și la veselia cea fără de margini, dar ne și întristăm că rămânem aici pe pământ fără vederea și fără blândețea ta, și fără sfintele tale povățuiri și sfintele tale rugăciuni cele prea puternice“ (Prolog, luna lui august, în 15 zile).

Așa au vorbit și ceilalți apostoli. Apoi Prea Sfânta Fecioară Maria le-a ținut ultimul cuvânt și le-a spus: „Iată, eu mă voi culca pe patul meu și voi așeza trupul meu așa cum îmi va fi voia, iar voi așa să-l lăsați. Și zicând aceasta, și-a luat iertare de la toți cei de față, de la dumnezeieștii apostoli și de la sfintele femei, și făcându-și semnul Sfintei Cruci, s-a culcat pe pat, a închis ochii, a pus mâinile pe piept și și-a dat duhul.

Și o, minunile tale, Prea Sfântă Maică a lui Dumnezeu! Îndată ce Prea Sfânta Maică și-a dat duhul ei preasfânt și preacurat în mâinile Fiului Său, toți orbii și toți ologii, șchiopii și bolnavii care veniseră acolo, din oraș și de pretutindeni de dimprejur, s-au făcut sănătoși! Muții vorbeau, surzii auzeau, leproșii s-au curățit, șchiopii umblau, că așa a binevoit Prea Sfântul Dumnezeu și Mântuitorul Hristos, să cinstească Adormirea Prea Sfintei Sale Maici, cu minuni preaslăvite, ca să știe toți că nu a adormit o femeie de rând, ci Maica Cuvântului, Maica lui Dumnezeu, a Dumnezeului minunilor (Prolog, luna lui august, în 15 zile).

După aceasta, dumnezeieștii apostoli, îndată ce Maica Domnului și-a dat preacuratul ei suflet, au început să audă mii și milioane de cântări îngerești în văzduh, care lăudau și cântau cântări pentru ieșirea Maicii Prea Sfântului Dumnezeu. Și au început a cânta și ei, ca și îngerii în văzduh. Și luând patul acela cu preacuratul și preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, au început să călătorească la Ghetsimani, ca să-l ducă acolo, să-l puie în mormânt. Și erau însoțiți de cântările îngerești din văzduh, iar apostolii și mulțimea creștinilor și toți ucenicii lui Iisus Hristos cântau pe pământ. Și era o cântare comună a turmei celei cuvântătoare a lui Iisus Hristos de pe pământ și a celei înțelegătoare din cer, adică a îngerilor. Și petreceau și cerul, și pământul – adică și oamenii, și îngerii – pe Maica lui Dumnezeu la mormântul ei cel preasfânt. Mergând ei astfel și auzindu-se cântările și simțindu-se mireasma preasfântului trup umplând locurile pe unde treceau de bună-mireasmă, s-a trezit zavistia iudeilor; și unii dintre ei s-a dus cu mare îndrăzneală să dea jos de pe umerii apostolilor patul acela preasfânt. Ba unul dintre ei a îndrăznit chiar să se apropie și să puie mâinile pe preasfântul pat. Dar – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – toți cei care voiau să dea jos năsălia de pe umerii celor care o duceau au orbit și nu mai vedeau nici de unde au venit și nici unde mergeau! Iar celui care a îndrăznit – un evreu numit Antonie – să se atingă de acea preacurată năsălie pe care se afla preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu, i s-au tăiat lui deodată, cu mână îngerească nevăzută, amândouă brațele, rămânând lipite de năsălie, iar el a căzut jos leșinat și aproape mort. Și cerea iertare Maicii lui Dumnezeu și cei orbiți, și cel căruia i se tăiaseră mâinile.

Și atunci, dumnezeiescul apostol Petru, luând de pe pieptul Maicii Domnului, de pe năsălie, ramura de finic pe care i-o adusese Arhanghelul Gavriil, a pus-o pe ochii celor orbiți și deodată s-au făcut sănătoși, și atingând cu ea mâinile celui căruia i-au fost tăiate de îngerul nevăzut, s-au prins mâinile înapoi! Și așa s-au săvârșit minunile preaslăvite ale Maicii Domnului. Aceasta i-a făcut pe toți să strige într-un glas: „Mare este Dumnezeu Iisus Hristos și mare este Prea Curata Lui Maică, Prea Sfânta Fecioară Maria!“.

Și mergeau cu toții împreună. Mergeau chiar și cei ce zavistuiau mai înainte, cântând și mărturisindu-și păcatele lui Hristos Dumnezeu, și căindu-se ei de greșeala cea mai dinainte, lăudau pe Maica milostivirii, pe Maica Domnului, care nu a ținuse păcatul lor, ci îi iertase pe toți și le dăduse vindecare.

Și ajungând la Ghetsimani, au pus preasfântul trup al Maicii lui Dumnezeu în mormânt de piatră nouă, care era întocmit de mai înainte, și punând piatra pe ușa mormântului, au auzit trei zile și trei nopți cântări îngerești împrejurul mormântului Maicii Domnului.

Apoi s-a întâmplat alt lucru minunat. Apostolul Toma, care nu fusese nici la Învierea Domnului și de aceea nu crezuse că S-a arătase Mântuitorul Cel Înviat celor zece ucenici, a întârziat și acum, prin iconomie dumnezeiască. Și nu a fost adus pe norii cerului o dată cu toți ceilalți, ci pe dânsul l-a adus un nor după înmormântarea Maicii Domnului. De aceea era trist și mâhnit foarte, zicând: „Oare pentru care păcate ale mele nu m-am învrednicit să mai văd o dată în trup pe Maica lui Dumnezeu? Pentru care păcat am fost zăbavnic cu credința și la înviere și am întârziat și acum, la adormirea Maicii lui Dumnezeu?“. Și atunci a sfătuit Dumnezeu pe apostoli ca, prin sfat de obște, să deschidă mormântul Maicii Domnului, ca să sărute și Toma picioarele Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu, în sicriu, și să ia mângâiere și nădejde tare că este primită și propovăduirea Evangheliei lui Iisus Hristos de către el.

Și deschizând mormântul și sicriul Maicii Domnului – o, minunile tale, Maică a lui Dumnezeu! – nu au mai aflat acolo trupul Prea Sfintei Fecioare Maria, ci numai giulgiul singur, cum rămăsese și la Mântuitorul Hristos în mormânt, după Înviere, căci Prea Sfântul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luat cu trup cu tot pe Maica Sa cea Prea Sfântă la ceruri și a așezat-o la locul unde El știe.

Acesta este fapt adevărat, fraților, și adevărul acesta s-a predat până azi pe temeiul celor întâmplate la Adormirea Maicii lui Dumnezeu. Dar luați seama că și la patima cea înfricoșată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la răstignirea și la moartea Lui, s-au făcut minuni mari. Acolo s-a făcut întuneric de la al șaselea până la al nouălea ceas peste tot pământul. Acolo s-a cutremurat pământul și pietrele s-au despicat în două la Ierusalim. Acolo mormintele s-au deschis și morții au înviat. Deci așa cum la moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au făcut preaslăvite și mărețe minuni, așa a binevoit Prea Sfântul ei Dumnezeu și Fiu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să cinstească și adormirea Prea Sfintei Sale Maici cu minuni preaslăvite. Acestea au fost: venirea Arhanghelului Gavriil, aplecarea pomilor care se închinau ei în muntele Măslinilor, venirea dumnezeieștilor apostoli pe nori, orbirea și tăierea mâinilor celor îndrăzneți și vindecarea lor după ce s-au căit, cântările îngerești care se auzeau în toate părțile în chip nevăzut, petrecând pe Maica Domnului la mormânt, și apoi înălțarea ei cu trupul la cer și lăsarea preasfântului ei giulgiu acolo, drept mângâiere celor de pe pământ.

Dar pentru ce s-au făcut atâtea minuni? Pentru ce, când și-a dat duhul Maica lui Dumnezeu, s-au vindecat atâția orbi și surzi, și leproși, și șchiopi, și ciungi, și ologi, și tot felul de bolnavi? Pentru ce cu atâtea preaslăvite minuni a încununat Prea Sfântul Dumnezeu adormirea Prea Curatei Sale Maici? Iată pentru ce:

Pentru noi și pentru credința noastră, ca să știm până la sfârșitul lumii cine a fost Maica lui Dumnezeu pe pământ, cine s-a mutat atunci la cer. Cea care s-a mutat atunci la cer e fiica lui Dumnezeu – căci auzi ce zice Duhul Sfânt: „Ascultă, fiică, și vezi, și pleacă urechea ta, și uită poporul…“ și celelalte – și, în același timp, Maica Cuvântului după trup. Aceasta ne mai spune iarăși Duhul Sfânt: că atunci s-a mutat la cer mireasa cea cu totul fără de prihană, palatul cel împărătesc al Prea Sfântului Duh, cămara Duhului cea preasfântă și preacurată.

Iar de vom întreba pe sfinți, pe prooroci și pe câte unul în parte, vom auzi de la toți: astăzi s-a mutat la cer porumbița cea duhovnicească și cuvântătoare, care a adus în lume semnul încetării potopului păcatului, ramura de măslin pe care o purta porumbița lui Noe, semnul milostivirii lui Dumnezeu spre mântuirea neamului omenesc. Aceasta ne-o vor spune și dumnezeiești prooroci: astăzi s-a mutat la cer scara cea înțelegătoare, scara cea duhovnicească prin care firea omenească s-a mutat de jos până la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl prin trupul cel îndumnezeit al lui Iisus Hristos. Să întrebăm pe David, preafericitul ei strămoș și părinte, tatăl lui Dumnezeu după trup, și ne va spune și el: astăzi s-a mutat la cer Împărăteasa care stă de-a dreapta Sfintei Treimi, cu haină aurită și împodobită și preaînfrumusețată. Iezechiel proorocul ne va spune: astăzi s-a mutat la cer ușa lui Dumnezeu cea încuiată, prin care nimenea n-a trecut, decât Domnul Dumnezeu, și încuiată o a lăsat pe dânsa, nestricând pecețile fecioriei ei. De vom întreba pe proorocul Isaia, ne va spune de asemenea: astăzi s-a mutat la cer Fecioara care a născut pe Emanoil, adică pe Hristos Dumnezeu, care pururea este și va fi cu noi. De vom întreba pe Ghedeon, ne va spune și el: astăzi lâna cea plină de rouă a Duhului Sfânt s-a mutat la ceruri. De vom întreba pe Avacum proorocul, ne va spune la rându-i: astăzi muntele cel cu umbră deasă al lui Dumnezeu s-a mutat la cer. Și iarăși ne va spune David: astăzi s-a mutat la cer muntele în care a binevoit Dumnezeu să locuiască. De vom întreba pe toți proorocii, toți vor spune că astăzi Maica lui Dumnezeu Cuvântul, Maica Vieții, Maica milei și a milostivirii, s-a mutat de la noi la ceruri.

Așa fraților, am avea atâtea de vorbit despre Maica Domnului, dar nu se pot spune în cadrul unei liturghii, că este prea scurt timpul și nimeni nu poate să o laude pe dânsa după vrednicie. Dar să știm că astăzi s-a mutat la cer Maica noastră, Maica milei și a milostivirii. Toți care avem pe Dumnezeu ca Tată, avem ca Maică duhovnicească pe Maica Domnului, care pururea se roagă și pururea mijlocește pentru noi și pentru mântuirea neamului omenesc. De multă vreme ar fi pierdut Dumnezeu lumea, cum spun dumnezeeștii Părinți, pentru multele păcate cu care oamenii mânie pe Dumnezeu; dar Maica Domnului, așa cum L-a legat pe Iisus Hristos cu scutece și L-a înfășat pe El în iesle, tot așa leagă ea și acum mânia Domnului și o oprește, ca să nu piardă neamul omenesc. Căci nu voiește Maica milei și a milostivirii ca Dumnezeu să piardă sufletele oamenilor, pentru că știe că dacă s-ar aprinde mânia Domnului, ar pierde toată lumea, care s-a făcut sălaș al atâtor păcate și răutăți.
Prea Sfânta Fecioară Maria, care a slujit Tatălui ca fiică, lui Hristos ca Maică și ca sfântă slujitoare a Sfântului Duh, care pururea rămâne slujitoarea și roaba Domnului, cum s-a spus în Evanghelie, care pururea slujește Prea Sfintei Treimi în ceruri, împreună cu toți sfinții și îngerii, după ce I-a slujit Lui neîncetat pe pământ până la ultima suflare, pururea mijlocește și pururea se roagă pentru noi și pentru mântuirea noastră.
Avem acolo, în cer, o Mamă bună și milostivă. Să nu credeți că dacă astăzi s-a mutat Maica Domnului la cer, a părăsit lumea. Nu! O dată ce s-a dus acolo având mai mare putere, cu mai multă putere ne ajută nouă. Ea e acum mai aproape de scaunul dumnezeirii, s-a dus acolo ca pururea să privească spre nevoile săracilor, spre rugăciunile văduvelor, spre cei sărmani, spre cei închiși, spre cei care sunt prigoniți, spre cei din dureri, spre cei bolnavi. Acolo ea s-a făcut Maică ajutătoare pentru toți cei din necazuri, pentru toți cei asupriți și pentru toți cei ce o iubesc pe dânsa și o cheamă în ajutor din toată inima. Avem în cer o Mamă prea bună, o Maică a milei și a milostivirii, care pururea se roagă pentru toată Biserica lui Hristos și pentru fiecare fiu al bisericii lui Hristos în parte.

Fericiți, de trei ori fericiți sunt creștinii care au icoana Prea Sfintei Maici a lui Dumnezeu în casele lor și care în fiecare zi citesc acatistul ei, paraclisul și alte rugăciuni către Maica Domnului.

Nu există în cer și pe pământ altă față mai puternică, după Sfânta Treime, ca Maica Domnului, care poate să ne ajute nouă.

Dacă pomenirea dreptului este cu laude, câtă laudă se cade să aducem noi Maicii lui Dumnezeu, care este Împărăteasa tuturor drepților, a tuturor sfinților și a tuturor îngerilor lui Dumnezeu.

Iar dacă este Împărăteasă, are de la Prea Sfântul Dumnezeu și putere foarte mare ca să ne ajute nouă, să ocrotească lumea, să vie în ajutor și celor mici și celor mari, și celor bogați și celor săraci, și celor înțelepți și celor simpli, și celor bolnavi și celor sănătoși, și tututror credincioșilor, fiind în același timp Mama noastră din ceruri.

Ferice de creștinii care, îndată după Sfânta Treime, o cinstesc pe Maica Domnului, din toată inima și oriunde se duc, zicând așa: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Tale și ale tuturor Sfinților Tăi, miluiește-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)“.

Am să vă spun o istorioară, ca să vedeți cât de grabnică ajutătoare este Maica Domnului celor care o au pe dânsa ca pe o mamă și o cinstesc ca pe o Maică a lui Dumnezeu Cuvântul, și cât de aproape este de cei ce cred în ea și o cheamă pururea în ajutor.

Era o femeie văduvă, căreia îi murise soțul încă de când era tânără și îi rămăseseră doi copilași. Și biata femeie avea o gospodărie, dar era și cinstitoare a lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, având în casa ei o icoană cu Maica Domnului purtând în brațe dumnezeiescul prunc. Și ea i-a învățat pe copii de mici să se închine, să zică Tată nostru, să zică Crezul și, deocamdată, măcar rugăciunile cele mai scurte către Maica Domnului. Și copiii întrebau, ca niște prunci ce erau: „Mamă, dar cine e aceea de pe icoană?“. Și ea le spunea: „Aceea e Mama voastră, adevărata voastră Mamă“. „Dar dumneata nu ne ești mamă?“. Ea zicea: „Nu, Mama voastră cea adevărată este în ceruri și o cheamă Maica Domnului“. „Dar cine e copilul acela pe care-l ține ea în brațe?“, întrebau ei. „E Domnul nostru Iisus Hristos, Care ne-a zidit pe noi și Care a fost purtat în pântecele Maicii Domnului, pe Care L-a născut ea de la Duhul Sfânt și a fost Dumnezeu și om desăvârșit“.

Așa îi învăța biata mamă pe copii cine este Maica Domnului, și-i învăța pe dânșii din toată inima că Maica Domnului este adevărata Maică a lor. De aceea copiii, când se sculau dimineața, mai înainte de a vorbi cu mama lor, fugeau înaintea Maicii Domnului, făceau câteva metanii, ziceau Tatăl nostru și apoi rugăciuni către Maica Domnului, cinstind-o pe dânsa, așa mici cum erau, după puterea înțelegerii lor.

Iar odată biata femeie trebuia să se ducă să secere în țarină și nu avea cu cine să lase copiii. Dar avea obiceiul să lase copiii încuiați singuri în casa lor. Și așa a chemat copiii, le-a lăsat de mâncare și le-a spus: „Voi rămâneți acasă; eu mă duc la lucru, că am mult de secerat“. Iar copiii au întrebat: „Dar noi cu cine rămânem?“. „Iată, rămâneți cu Mama voastră“ – și le-a arătat icoana Maicii Domnului, înaintea căreia ardea candela. Și le-a mai spus: „Mama voastră rămâne cu voi și o să vă apere, dar voi să fiți cuminți și să vă rugați când o să fiți la nevoie, să strigați la ea, că ea vă apără!“.

Copiii s-au încredințat de la maica lor că nu rămân singuri, ci rămân cu Mama lor cea din ceruri. Și s-a dus biata femeie degrabă la treburile ei, pe țarină. Dar copiii rugându-se, mintea lor pururea se mișca și nu sta într-un singur gând. Deci au uitat de sfaturile mamei. S-au rugat ei un timp, apoi s-au apucat de jucării și au început să umble cu focul. Mama lor am spus că îi încuiase în casă, ca să nu iasă afară și să nu plece de acasă, știind că abia peste o jumătate de zi se va întoarce înapoi. Și copiii, umblând cu focul, casa a luat foc. Și ei, când au văzut că au luat foc hainele din casă, covoarele și ce mai era în ea, și când au văzut că toată casa a luat foc și nimeni nu putea sări să-l stingă, că era vară și oamenii erau plecați la lucru, au fugit la icoana Maicii Domnului, s-au prins cu mâinile de icoană și strigau: „Mamă, nu ne lăsa!“. Și – o, minunile tale, Maica lui Dumnezeu! – casa a ars toată, dar focul nu s-a atins de peretele pe care era icoana Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu împreună cu acești doi copilași!

Femeia a auzit în țarină, că i-a adus vestea cineva: Măi femeie, să știi că ți-a ars casa! Iar ea, săraca, zice: „Vai de mine, că am lăsat copiii în casă!“. Dar acela nu știa să-i spună de minunea ce s-a întâmplat cu copiii, ci-i spuse numai atâta: Du-te, că am auzit că este scrum casa ta! Ea când a auzit, biata, știind că a încuiat copiii în casă, a luat-o la fugă, că-i ieșea inima de alergare și de spaimă. Și când a ajuns la marginea satului, a întrebat: „Mi-a ars casa?“. Da, i se spuse, ți-a ars casa, s-a văzut la dumneata foc mare și s-au dus oamenii să-l stingă, dar casa a ars. Iar ea a strigat: „Maica Domnului, cum de ai lăsat copii mei, că eu în seama ta i-am lăsat!“. Și văitându-se și plângând, alerga aproape ca nebună. Și când a ajuns, văzu cum se uita toată lumea la o minune preaslăvită: casa arsese, dar peretele cu icoana Maicii Domnului era neatins și copilașii se țineau cu mâinile de icoană și strigau: „Mamă, mamă!“. Și văzând aceasta biata femeie, s-a aruncat prin foc la icoana Maicii Domnului și cu mare recunoștință a mulțumit Maicii Domnului că pe acei prunci, pe care îi încredințase ei, i-a păzit sănătoși.

Aceasta v-am spus-o ca să vă arăt că cine are mamă și ocrotitoare pe Maica Domnului, ea îl va apăra și pe el, și pe copiii lui, și vitele lui, și toată agoniseala lui. Să aveți această credință întotdeauna, să nu vă lipsească acatistul și cinstitul paraclis al Maicii Domnului din casă, și ori la ce scârbă veți ajunge, ori la ce necaz, chemați pe Maica Domnului din toată inima și negreșit pururea va fi de față, cu grabnicul ei ajutor, cu preasfintele și preaputernicele ei rugăciuni.

Să știți că nu există suflet sub cer care și-a pus nădejdea în Maica Domnului și să rămâie rușinat până la urmă. Prin rugăciunile ei va avea în veacul de acum liniște, alinare, acoperire și sprijinire, iar în vremea morții mila Maicii Domnului nu îl va lăsa; și în ziua judecății, Maica Prea Sfântă va sta în genunchi înaintea Prea Sfântului și Prea Dulcelui ei Fiu și Dumnezeului nostru Iisus Hristos și va zice: „Doamne Dumnezeule și Fiul meu, acest suflet necăjit, chiar dacă a greșit, dar pururea mi-a cerut să mă rog Ție. Iartă-l, miluiește-l și fă cu dânsul milă“. Și așa vom câștiga prin rugăciunile Maicii Domnului milă și în veacul de acum, și în vremea morții, și în ziua judecății. Amin!
(Arhim. Cleopa Ilie)