Vă felicit, iubiţilor întru Hristos fiii mei, cu ocazia marii sărbători a Botezului Domnului!

Domnul s-a botezat pentru ca să pună început botezului nostru. În timpul dumnezeiescului Botez, Duhul Sfânt s-a pogorât în chip văzut asupra lui Hristos, Domnul Nostru, Care a venit pe pământ pentru a-L putea trimite mai apoi, pe Acest Sfânt Duh neamului omenesc.

Trimiterea Harului Sfântului Duh, precum învaţă Domnul Însuşi (Ioan 16, 7), apostolii Lui şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii, a fost scopul venirii Lui în lume, al pătimirii şi morţii Lui pe Cruce.

O, dacă am cunoaşte deplin ce bine mare şi mântuitor este pentru noi Harul Sfântului Duh, atunci am râvni acest bine din tot sufletul, ca pe cea mai scumpă comoară, care, după învăţătura Sfântului Antonie cel Mare, este acel mărgăritar de mult preţ (Matei 13, 46) sau acea comoară ascunsă în ţarină (Matei 13, 44) pe care, după cuvintele lui Hristos, trebuie să o căutăm mai înainte de toate (Matei 6, 33).

Cu părere de rău, cea mai mare parte, chiar a creştinilor ortodocşi, nu ştiu nimic despre acest Har...

Nu avem ce vorbi despre păgâni, care nu au nimic creştinesc. Adevărul, ca şi Dumnezeu însuşi în fiinţa Lui, la fel şi însuşirea Lui şi Harul dumnezeiesc - sunt de nepătruns. Sunt de nepătruns chiar şi manifestările acestui Har.

Iată de ce dumnezeiescul psalmist a spus: „În mare căile Tale şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte”... . Este clar că nu numai harul Sfântului Duh ca lucrare a lui Dumnezeu - căile şi cărările, dar şi urmele acestei lucrări dumnezeieşti, adică manifestările Harului, sunt de neajuns pentru mintea noastră.

Totuşi, Domnul ne-a lăsat posibilitatea să simţim şi să trăim aceste manifestări ale Harului Sfântului Duh. Aşa au cunoscut acest Har Sfinţii Apostoli, când ei, după făgăduinţa lui Hristos, au fost botezaţi cu Duhul Sfânt şi Harul s-a pogorât peste ei în chip de limbi de foc.

Ei l-au simţit ca luminarea şi înţelepţirea minţii lor, până la pătrunderea adâncurilor înţelepciunii Dumnezeieşti. Apostolii au simţit acest Har, ca pe o putere de nebiruit în lupta împotriva răului, pentru împlinirea neabătută a tuturor poruncilor mântuitoare şi pentru săvârşirea semnelor şi minunilor nespuse.

Ei au cunoscut acest Har ca pe o fericire a Raiului, ca pe o bucurie dumnezeiască, pe care, după cuvintele lui Hristos, nimeni nu putea să le ia şi nici un necaz nu putea să le alunge.

După apostoli, aceste manifestări minunate ale Harului au fost accesibile şi tuturor credincioşilor din momentul botezului lor. Aşa El a început să fie cunoscut şi de toţi oamenii sfinţi.

Totuşi, acest Har, ca fericire a Raiului, ca pacea lui Hristos şi ca dragostea lui Hristos, pentru rugăciunile mari şi îndrăzneţe ale Sfântului Serafim de Sarov, a fost simţit odată şi de Motovilov, un om simplu şi păcătos. Este semnificativ că, înainte ca Motovilov să simtă manifestările Harului, a văzut faţa Sfântului Serafim luminată de lumina dumnezeiască.

Această lumină necreată este prima şi nelipsita manifestare a Harului, pe care Domnul  ne-o dă în dar la Botez. Iată de ce înainte ca apostolii Petru, Iacov şi Ioan să cunoască pe muntele Taborului împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere (Marcu 9 ,1 ), ei au simţit în inimi fericirea Raiului.

Domnul S-a schimbat la faţă şi îmbrăcăminte: „Şi pe când se ruga El - se spune în Evanghelie - chipul feţei Sale s-a făcut altul şi îmbrăcămintea Lui albă strălucind (Luca 9, 29).

Cu această lumină dumnezeiască s-a luminat şi faţa întâiului mucenic Ştefan. Şi aţintindu-şi ochii asupra lui, toţi cei ce şedeau în sinedriu au văzut faţa lui ca o faţă de înger (Fapte 6,15).

Sfântul Antonie cel Mare era recunoscut după acea lumină dumnezeiască de care era inundată faţa lui. Aceeaşi strălucire harică se răspândea de pe feţele Sfântului Nicolae şi Sfântului Serafim de Sarov, mai ales când ultimul s-a împărtăşit cu sfintele lui Hristos Taine.

Această lumină harică era caracteristică tuturor sfinţilor, cu toate că ea nu era văzută de oameni. Ea era întotdeauna văzută de diavoli şi razele acestei lumini dumnezeieşti îi ardeau, fapt pentru care se temeau atât de mult de sfinţi. Uneori, această lumină a bineplăcuţilor lui Dumnezeu era observată şi de oamenii simpli, pentru mângâierea şi întărirea lor în credinţa si viată creştină.

Spre acest Har, spre manifestările lui, spre descoperirea lui trebuie să năzuim din toată inima, iubiţii mei, ca spre primul scop al întregii noastre vieţi. Dacă nu vom avea această râvnă, ne vom face vinovaţi de necinstirea Sângelui pe care L-a vărsat Domnul pe Cruce, ca să ne dea Harul Sfântului Duh la Botez, pentru ca să-l descoperim în noi şi să-i înmulţim manifestările.

Atunci vom fi asemenea slugii viclene şi leneşe, care, în loc să înmulţească talantul dat de la Dumnezeu, l-a îngropat în pământ (vezi Matei 2 5 ,1 8 ). Atunci vom fi asemenea fecioarelor nebune, ale căror candele au fost fără ulei şi de aceea şi fără foc, iar ele, ca urmare a lipsei râvnei pentru a plăcea lui Dumnezeu, au rămas în afara cămării mântuitoare (vezi M atei 25, 1 - 13).

Să nu ne fie nouă una ca asta! Să ţinem minte întotdeauna cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog, care a spus că cine nu are ca scop al vieţii descoperirea Harului Botezului acela nu va moşteni Împărăţia Cerească a lui Hristos.

La fel, niciodată să nu uităm cuvintele Sfântului Serafim de Sarov, care a spus că scopul întregii vieţi creştine trebuie să fie dobândirea Harului Sfântului Duh, adică descoperirea lui în noi prin manifestările sale minunate.

Cum trebuie să descoperim, să înmulţim şi să încălzim Harul Sfântului Duh primit de noi la Botez? Noi trebuie să facem acest lucru prin împlinirea neabătută a poruncilor dumnezeieşti. În aceasta stă toată lucrarea mântuirii noastre şi calea vieţii mântuitoare.

Da, este grea şi foarte îngustă această cale. De aceea Domnul a şi spus: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 14). Ce jalnic este că foarte mulţi dintre creştinii ortodocşi nu vor să meargă pe această cale îngustă a păzirii poruncilor mântuitoare, ci preferă să meargă pe calea cea largă a satisfacerii neînfrânate a poftelor proprii şi a voii proprii.

Atunci Domnul ne trage aproape cu forţa spre mântuire şi în locul Crucii împlinirii poruncilor Lui, ne trimite Crucea unor dureri şi necazuri. În aceste cazuri ni se cere o răbdare fără cârtire a acestor necazuri, iar noi trebuie să căutăm nu să lepădăm greutatea aceastei Cruci, ci să împlinim cu măsură cuvintele lui Hristos: „Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19).

Dacă vom merge pe această cale mântuitoare având răbdarea creştină, atunci Domnul ne va pune mai sus decât marii nevoitori ai cucerniciei.

Odată, sfinţii Antonie şi Teodosie cel Mare au proorocit că la vremurile din urmă va slăbi râvna pentru nevoinţele vieţii creştine, iar asemenea sfinţi părinţi, care au strălucit în vremurile trecute prin nevoinţele şi darurile lor harice, nu vor mai fi. Evlavia va slăbi, iar călugării vor trăi în lume, nedeosebindu-se cu nimic de mireni.

Dar printre aceşti creştini ai vremurilor din urmă, după cum au prezis Sfinţii Părinţi ai Bisericii, vor fi şi unii care se vor ascunde bine sub smerenie şi se vor mântui prin dureri şi necazuri. Ei vor fi în ochii lui Dumnezeu mai sus decât marii nevoitori de demult.

Aşadar, iubiţilor întru Hristos fiii mei, să păzim neabătut toate poruncile dumnezeieşti. Dacă ne vom face vinovaţi înaintea lui Dumnezeu prin călcarea şi necinstirea sfintelor porunci, să ducem răbdători şi smeriţi Crucea durerilor sufleteşti trimise nouă de la Dumnezeu.

Atunci Harul Sfântului Duh primit la Botez va străluci în noi prin lumina sa dumnezeiască şi prin alte manifestări minunate. Atunci se vor împlini în noi cuvintele minunatei cântări bisericeşti, pe care am auzit-o astăzi la Sfânta Liturghie: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi-mbrăcat”; şi Harul botezului ne va fi îmbrăcăminte întru Hristos.

Această îmbrăcăminte întru Hristos sau, ceea ce este acelaşi lucru, lumina harică dumnezeiască, ne va acoperi de toate uneltirile diavoleşti, de necazuri şi dureri. Ea ne va acoperi de toate năvălirile demonice, când sufletele noastre, după moarte, vor trece vămile văzduhului.

Această îmbrăcăminte, acest Har, primit la Botez, descoperit prin împlinirea poruncilor şi prin răbdarea necazurilor, ne va acoperi la înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos.

Ca haină de nuntă, acest har ne va duce în cămara cerească a Mântuitorului nostru şi va fi mijloc şi izvor de bucurie veşnică în împărăţia cerească a Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

(ţinut în biserica rusă „Sfântul Nicolae” din Sofia, la 6/19 ianuarie 1947)