Ce înseamnă pentru Biserica Orto­doxă Română această pierdere?

Este o pierdere foarte mare, deşi ea se petrece la o vârstă, în viziunea celor mai mulţi dintre noi, înaintată, binecuvântată. Peste 6 luni avea să împlinească 93 de ani. Dar, ţinând cont de sănătatea bună pentru această vârstă, de vigoarea de invidiat a profesorului Emilian Popescu și de multele proiecte pe care le avea încă în desfășurare, această trecere neașteptată la viața veșnică este o pierdere foarte mare pentru mulți oameni. Mă gândesc, în primul rând, la ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, mulţi dintre ei avându-l profesor, la preoţi, călugări, mulţi doctori în istorie şi în teologie care l-au avut îndrumător. Regretele sunt împărtăşite şi de lumea academică, de istoricii din ţara noastră, dar şi din străinătate. Am constatat deja că îndoliata doamnă Maria Popescu primeşte mesaje de condoleanţe de la bizantinologi, epigrafişti sau filologi de seamă din Europa, lucru care arată cât de prețuit era profesorul Emilian Popescu în acest univers al studiilor academice savante. El a fost bizantinolog, arheolog, un foarte prestigios epigrafist, a stăpânit cultura clasică, fiind şi absolvent al Facultății de Limbi clasice din cadrul Universităţii din Bucureşti, dar a fost şi un teolog, un istoric al Bisericii noastre şi al Bisericii universale şi chiar un patrolog. Domnia sa era vicepreşedinte al Comisiei Patristice a Patriarhiei Române, care, prin îndrumarea directă şi printr-o implicare foarte dinamică, cooptând în această comisie personalităţi importante ale filologiei clasice românești și din lumea teologilor, a reușit să traducă în limba română foarte multe volume importante, unele pentru prima oară, lucru care constituie o altă contribuţie esenţială a domnului Emilian Popescu la dezvoltarea studiilor teologice şi istorice din ţara noastră. 

Din întâlnirile și experienţa personală cu dânsul, cum l-aţi descrie pe domnul Emilian Popescu?

Lucrarea profesorului Emilian Popescu la Iași datează din anii următori evenimentelor din 1989, când noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Preafericitul Părinte Daniel, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a reînființat Facultatea de Teologie din Iași. Pentru a-i da prestigiul de odinioară acesteia, a invitat mai mulţi profesori de certă valoare academică, în fruntea lor aflându-se domnul Emilian Popescu. Eu l-am cunoscut cu mulţi ani înainte, avându-l profesor şi îndrumător de an între 1983 și 1987 la Facultatea de Teologie din București. În anii următori mi-a fost îndrumătorul studiilor de doctorat. Avem o experienţă comună de aproape 40 de ani şi aceasta a fost permanent cultivată, arătând întotdeauna recunoştinţă, după cum se cuvinte, profesorului care a avut un rol decisiv în formarea mea teologică, dar şi duhovnicească. De asemenea, domnia sa a avut disponibilitate de a cultiva legătura duhovnicească, filială, cu mine. El a desă­vârşit argumentaţia, de nezdruncinat la ora actuală, a faptului privitor la propovăduirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos de către Sfântul Apostol Andrei, în Scythia Minor. Însă, domniei sale îi aparţine şi teza prezenţei şi împreună-lucrării Sfântului Apostol Filip, consătean cu Sfântul Andrei, din Betsaida Galileei, şi care a răspuns solicitării Sfântului Andrei, constatând aici la gurile Dunării exis­tența unei populații foarte religioase, preocupată de o viaţă spirituală înaltă. Pentru activitatea sa, profesorul Emilian Popescu a primit multe distincţii din partea Bisericii şi, în primul rând, cel mai înalt ordin, „Crucea Patriarhală”, atât din partea vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, cât şi din partea Preafericitului Părinte Daniel, Întâi­stătătorul Bisericii noastre.

Preasfinţia Voastră, cum era profesorul Emilian Popescu în afara catedrei și lumii academice?

Prin acrivia, seriozitatea şi lipsa oricărui compromis în activitatea sa didactică şi de cercetare, domnul Emilian Popescu părea un om greu de abordat, un om de o sobrietate exemplară, însă a fost şi un om foarte cald. Nu a avut propriii copii, de aceea toată afecţiunea paternă a cheltuit-o în pregătirea şi-n creşterea unui număr mare de ucenici. Pe unii dintre ei i-a cununat, le-a botezat copiii, pe foarte mulți dintre ei i-a trimis la burse în străinătate, neabandonându-i nici după finalizarea studiilor, prin susţinerea tezelor de doctorat, ci încurajându-i, sfătuindu-i sau deschizându-le anumite direcţii de cercetare și în activitatea ulterioară. A fost un om foarte apropiat de lumea monahală. Îmi aduc aminte de excursiile pe care le-am făcut în timpul studenției la mănăstirile din Moldova, unde era de-a dreptul cucerit de prezenţa și de cuvintele părintelui Paisie sau ale părintelui Cleopa de la Mănăstirea Sihăstria, pe care le asculta ore în şir. În Muntenia a avut duhovnici iscusiţi de la unele mănăstiri, cu experienţă duhovnicească foarte multă, pentru că a fost un trăitor autentic. Deşi a vrut să rămână toată viaţa sa un mirean în slujba Bisericii, a avut o viaţă minuţios cultivată. Este cunoscut faptul că niciodată nu îşi permitea să lipsească de la Sfânta Liturghie din duminici și sărbători. De fiecare dată când venea aici, la facultate, la București, în drumul spre facultate trecea pe la Catedrala Patriarhală pentru a se închina la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie, după cum, în perioadele când se afla la Iași, de fiecare dată, înainte de a-şi începe activitatea dimineaţa, intra în catedrală pentru a se închina moaştelor Sfintei Cuvioase Para­scheva, pentru care a cultivat o evla­vie cu totul deosebită. Se împărtăşea de mai multe ori peste an, iar pentru noi a fost un model şi un ideal în vremea studenţiei, pentru că întotdeauna făcea acest lucru în biserica facultăţii, la „Sfânta Ecaterina“, el fiind primul dintre cei care se apropiau de Sfântul Potir, rostind rugăciunile premergătoare împărtășirii şi citind întotdeauna Apostolul în cadrul Sfintei Liturghii. Părintele Nicolae Burlan, de la Parohia „Sfânta Vineri”, unde profesorul era epitrop şi unul dintre cei mai importanţi ctitori, ne-a spus că duminică (23 august, n.n.), fiind prezent ca întotdeauna la biserică, domnul Emilian Popescu a citit Apostolul, părintele fiind surprins de acurateţea muzicală de interpretare. Trebuie să spun şi că domnul profesor a sprijinit mai multe proiecte. Cel mai important, fără îndoială, este biserica din Drumul Taberei, din proximitatea locuinței sale. Aici a donat mare parte din veniturile sale, s-a zbătut pentru obținerea terenului pentru ridicarea catedralei și a celorlalte construcţii din jur, s-a ocupat de supravegherea calității lucrărilor de pictură, de sculptură, de arhitectură, biserica aceasta fiind o replică a Catedralei „Sfânta Sofia” din Constantinopol. De asemenea, a sprijinit şi alte biserici şi mănăstiri. S-a implicat foarte mult în viaţa misionară a Bisericii, fiind în timpul comunismului un savant şi istoric mărturisitor, întrucât peste tot unde participa, la congrese şi simpozioane, în zilele de post, respecta cu strictețe postul, iar temele conferin­țelor, a comunicărilor sale, priveau întotdeauna subiecte din viaţa Bisericii universale, din viața creștină a Imperiului Bizantin sau din viața Bisericii noastre.

Sursa: ziarullumina.ro