Cele 12 Evanghelii de la Denia din Joia Mare

1. Ioan 13, 31-38; 14; 15; 16; 17; 18,1

2. Ioan 18, 1-28

3. Matei 26, 57-75

4. Ioan 18, 28-40; 19, 1-16

5. Mt 27, 3-32

6. Mc 15, 16-32

7. Mt. 27, 33-54

8. Lc 23, 32-49

9. In 19, 25-37

10. Mc 15, 43-47

11. In 19, 38-42

12. In 27, 62-66

În Joia Mare, la lăsatul serii, săvârșim Denia celor douăsprezece Evanghelii. Această slujbă, care pe lângă douăsprezece citiri din Sfintele Evanghelii mai conține și psalmi, rugăciuni și cântări cu adânc înțeles duhovnicesc, se face pentru ca să retrăim Cina cea de Taină a Domnului cu cei doisprezece ucenici ai Săi, să reascultăm ultimele povețe ale lui Iisus, să Îi fim alături în rugăciunea din grădina Ghetsimani, să suferim împreună cu El umilințele, judecata nedreaptă, bătăile, jignirile, să mergem împreună cu El pe drumul Crucii și, de pe Golgota, să Îi fim alături la punerea Sa în mormânt.

Aruncând o privire peste cele douăsprezece Evanghelii, constatăm că prima dintre ele este extrem de lungă, cuprinzând patru capitole și jumătate de la Ioan, anume învățăturile cele din urmă ale Domnului către ucenicii Săi, rostite la Cina cea de Taină. A doua, tot de la Ioan, continuă cu cele întâmplate în grădina Ghetsimani, prinderea și judecata Domnului și încheindu-se cu lepădarea lui Petru. A treia, cuprinde aceleași evenimente în relatarea lui Matei, iar a patra, revenind cu povestirea Evanghelistului Ioan despre judecata lui Pilat. Apoi, până la a douăsprezecea citire, Evangheliile povestesc, rând pe rând: Matei, Marcu, Luca și Ioan, toate cele întâmplate în acest interval, de la Cina cea de Taină din Joia Mare și până în Vinerea Mare, cu răstignirea Domnului, continuând cu îngroparea Sa în mormântul lui Iosif din Arimateea (Evangheliile a 10-a și a 11-a, de la Marcu și Ioan) și încheind cu îngrijorarea mai-marilor templului, care i-au cerut lui Pilat gărzi care să străjuiască mormântul timp de trei zile (Matei 27, 62-66).

De la patru capitole și jumătate, la doar cinci versete, câte cuprind prima, respectiv ultima Evanghelie, cele întâmplate se desfășoară într-un crescendo ritmic, de la lent la foarte rapid, asemenea unor bătăi de inimă ascultate de un aparat de măsurare a pulsului, înainte de oprirea completă. Ascultăm parcă bătăile inimii Domnului pentru viața și mântuirea lumii întregi. Iar dacă după a douăsprezecea zvâcnire inima s-a oprit, ea nu a rămas, asemenea celorlalți oameni, în tăcere eternă. Ci, așa cum a promis mai înainte, Domnul a înviat a treia zi, vestind sfârșitul domniei eterne a morții peste om și peste păcatele lui. De aceea noi, chiar dacă retrăim cu emoții intense Sfintele Patimi ale Domnului, suntem totodată cuprinși de acea fărâmă de bucurie, încă neîncolțită, încă embrion în coaja tare a seminței care așteaptă să se crape și să lase această bucurie să încolțească și să înflorească, fiind umezită de sângele vărsat al lui Iisus. După cum spunea Domnul femeilor care-L jeleau pe drumul Crucii: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri...” (Lc. 23,28), plângerea pentru Domnul e însoțită de bucuria nădejdii. Este și pentru noi nădejde că, dacă ne vom plânge pe noi și pe cei ai noștri, cunoscându-ne păcatele și pocăindu-ne, avem la rându-ne parte de Înviere.