În câte feluri putem fi sănătoși?

Pomenirea Sfântului Mucenic Haralambie, izbăvitorul de ciumă și foamete, ne duce cu gândul din nou la semenii noștri suferinzi şi la sfinții taumaturgi care mijlocesc pentru tămăduirea lor la Desăvârșitul Doctor, Hristos Dumnezeu. Totodată, este și un bun prilej de a medita la datoria fiecăruia dintre noi de a ne păstra sănătatea.

Astăzi, omul modern, agasat, tulburat din toate părţile de zgomote ori imagini din ce în ce mai josnice, deosebit de agresive, a devenit atât de agitat, dezorientat, nervos, stresat încât, într-o asemenea confuzie, de multe ori nu-și înțelege locul, nici rostul, nici pe cele ale lucrurilor din jur. Toți recunoaștem că e bine să fim sănătoși. Dar ce înțelegem prin noțiunea de sănătate? Dacă vom întreba un medic, ne va răspunde: „lipsa vreunei boli anatomice”. Psihologul va formula un răspuns relativ asemănător, dar îl va raporta la suferințele afective. Un duhovnic va vedea în aceasta eliberarea omului de orice legătură a păcatului, a tentației. Sportivul, prin prisma caracteristicilor mediului competițional, o va gândi ca pe „capacitatea de a executa corect antrenamentele, exercițiile specifice ramurii sportive îmbrăţişate”. Așadar, oamenii privesc problema în mod distinct unii de alţii.

Organizația Mondială a Sănătății a enunţat următoarea definiţie a sănătăţii: „o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu în principal absenţa bolii sau a unei infirmităţi”. Vasăzică a fi sănătos nu presupune doar o normalitate biologică, ci și una spirituală, mentală, ba chiar socială. Din această perspectivă, putem afirma că principiul complet de sănătate vizează conlucrarea tuturor componenetelor vieții umane: sufletul, trupul, intelectul, familia, comunitatea, locul de muncă, convingerile politice. A fi sănătos nu înseamnă doar o firească stare fiziologică, ci și una spirituală, afectivă, intelectuală, colectivă. S-au scris multe cărți ori studii despre diferitele forme de sănătate, specialiștii din fiecare domeniu încercând să demonstreze importanţa laturii respective. Cu adevărat este însemnat să fii integru afectiv, să-ţi înțelegi emoţiile, acceptându-le, să-ţi rezolvi cu pricepere problemele cotidiene, survenite uneori într-o amețitoare înlănțuire, să-ți controlezi reacțiile la stres, aglomerație, la tot ce presupune o viață zilnică agitată. La fel de însemnată se arată menținerea nealterată a echilibrului minţii, el contribuind substanțial la realizarea stării generale de bine. Deși coeficientul de inteligenţă oscilează de la om la om, cu toții suntem capabili să învățăm cum să obținem şi să ne cântărim cunoștințele, cum să preferăm anumite soluții, cum să hotărâm asupra multiplelor probleme ale vieţii noastre cotidiene. La fel de importantă se dovedeşte păstrarea sănătăţii sociale, tradusă prin necesitatea de a relaționa cu semenii, de a avea sau de a aparține unei familii, prin trebuința de a-şi face prieteni, de a accede la un grup social. Aspectul acesta al personalităţii trebuie dezvoltat încă din copilărie, în sânul familiei, fiind absolut necesar echilibrului emoțional şi spiritual. Ce să mai spunem despre sănătatea fizică, medicală? Cu toții ne străduim să ne menținem o condiție fizică bună, ne ferim de vătămări, boli incurabile, de orice aduce suferință trupului nostru. Recurgem la o multitudine de tratamente, intervenții chirurgicale atunci când simțim că sănătatea ni s-a șubrezit. Nimic rău în asta, căci părintele medicinii, Hippocrate, spunea că sănătatea este o comoară pe care puțini știu s-o prețuiască, deși aproape toți ne naștem cu ea.

Dacă despre acestea s-a tot vorbit, este foarte important să știm și să ne dorim să fim sănătoși din punct de vedere spiritual, adică să avem un suflet integru. Epicur scria lui Meceneu: „Nimeni nu-i nici nevârstnic, nici prea vârstnic, ca să nu se îngrijească de sănătatea sufletului său”. Dar cine și ce dă sănătatea sufletului din noi? Negreșit Cuvântul lui Dumnezeu, Care face posibilă apropierea de om a dragostei cereşti. Rugăciunea este medicamentul cel mai recomandat pentru dobândirea și menținerea sănătății duhovnicești, căci Sfântul Isac Sirul ne spune că avem în ea ajutorul cel mai tare și sigur împotriva bolii. Sufletul sănătos este cel luminat de prezența și lucrarea Duhului Sfânt, Care imprimă, prin Sfintele Taine ale Bisericii, nu doar curăție sufletului, ci și trupului. Bunăoară, când ne împărtășim, preotul slujitor spune: „Cinstitul Trup și Sânge al Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos se dă robului lui Dumnezeu (N) spre tămăduirea sufletului și a trupului”. Așadar, la sănătatea trupului participă intens şi sănătatea sufletului, ele conturând împreună chipul adevărat al omului, acela dat de Dumnezeu. Efectele pot apărea și în sens invers. Însă când omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului nu-i ajută la nimic. „Să ştim să dispreţuim o sănătate stupidă care ne duce la păcat”, ne învață Sfântul Grigorie Teologul. Dar, dacă trupul bolnav devine mijloc de îndreptare a sufletului, atunci boala este o manifestare a Providenţei divine. Apostolul Pavel ne mărturiseşte că: „Orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii” (Evrei 12, 11).

Concluzionăm, așadar, că între aceste tipuri de sănătate există o relație de intercondiționare. Peste toate, sănătatea sufletului generează și susține pe cea a trupului și a minții, luminând deopotrivă conduita socială, sentimentală și profesională a omului. Să nu uităm, însă, că sănătatea integrală a fiinţei noastre nu o poate da decât Cel în Care boala şi păcatul nu şi-au avut loc, Hristos Dumnezeu, căci El este Iubirea care vindecă. 

De la același autor

Ultimele din categorie