Oamenii au principii foarte diferite când vine vorba să-și aleagă duhovnicul. De la principii obiective până la lucruri cum ar fi faptul că simte că poate sau nu poate sta de vorbă cu cel care-l spovedește. Acesta din urmă, deși un motiv cât se poate de subiectiv, totuși poate reprezenta un impediment destul de serios în calea spovedaniei și a urcușului duhovnicesc. Pentru că dacă nu te poți deschide în fată duhovnicului, să-i arăți durerea și suferința, și vindecarea poate fi îndoielnică.

Unii oameni vor să aibă un duhovnic renumit, care să fie recomandat de cât mai multă lume. În general, recomandarea mai multor oameni ar trebui să însemne ceva dar de foarte multe ori renumele ține de popularitate, nu de abilități duhovnicești. Ba mai mult, ajung să fie căutați de multe ori duhovnicii care fac tot felul de lucrări care nu au legătură cu Ortodoxia, ci mai degrabă cu vrăjitoria.

Alți oameni caută duhovnici după felul canoanelor pe care le practică. Sunt oameni care caută canoane cât mai mici și dezlegări cât mai lesnicioase. Alții consideră că nu este valabilă spovedania dacă nu au primit un canon foarte aspru și vor căuta duhovnici care dau canoane cu zecile de acatiste și cu miile de metanii.

Există oameni care vor un duhovnic care să-i asculte cu tot ce vor ei să povestească pentru că ei consideră că acelea sunt lucruri importante pentru ei și definitorii pentru modul lor de viață. Alții vor duhovnic care să-i întrebe punctual iar ei să răspundă doar cu „da”, „nu” sau „uneori” și-și găsesc scuze de genul „nu m-a întrebat” dacă e vorba de vreun păcat nemărturisit.

Ceea ce scapă din vedere multora însă este faptul că un duhovnic este cu atât mai bun pentru un om, cu cât îl ajută să scape mai repede și definitiv de mai multe patimi și apoi să nu se mândrească degeaba cu ceea ce nu are sau dacă are, a primit în dar și nu este lucrul lui. Dacă nu merge spre vindecare, spovedania deși este de folos, are folos doar pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Dezlegarea dă deoparte păcatele, dar patima are grijă să pună foarte repede înapoi ceea ce tocmai a fost dezlegat. De aceea este foarte important să scăpăm de patimi.

Degeaba primesc mii de metanii de făcut dacă tot rău sunt și tot îi bârfesc pe cei de lângă mine sau, mai rău, dacă mă înalț cu mintea și mă socotesc mai bun decât cei care nu împlinesc canoane atât de aspre. Degeaba primesc canon ușor dacă tot nu mă hotărăsc să rup deprinderile nesănătoase și iau în derâdere Taina Spovedaniei gândindu-mă „trebuie să mai fac și păcate ca să am ce spune data viitoare”. Degeaba am duhovnic cu recunoaștere internațională dacă mă ascultă pe fugă și nu înțelege mai bine decât mine problemele pe care le am și nu face un plan de luptă foarte clar cu care să mă ajute să ies întreg deasupra patimilor.

Un duhovnic bun este ca un medic bun. Nu contează dacă are sute de cărți scrise, nu contează dacă folosește medicamente dulci sau amare, contează dacă mă vindecă de boală și dacă reușește să mă conștientizeze de lucrurile rele pe care le-am făcut, ca să-mi schimb purtarea pe viitor. Pentru că orice boală, va reveni cu putere mai mare decât prima dată atâta vreme cât nu este tratată sursa ei. Iar sursa de cele mai multe ori ține de modul de viață al fiecăruia. Așa cum se spune în popor că „boala lungă, moarte sigură”, la fel este și în viața duhovnicească. Tratamentul nu se face doar paliativ, ci pe lângă calmante, care ameliorează situația pe moment, se recurge și la tratament care să aducă vindecarea. Tratamentul paliativ se aplică singur doar în cazul bolilor socotite incurabile, atunci când medicul își recunoaște neputința în fața bolii. Spovedania care se rezumă doar la dezlegare de păcate și nu lucrează și la vindecarea patimilor, este ca tratamentul paliativ aplicat singur. Și atâta vreme cât au existat inclusiv cazuri de draci care s-au mântuit (Ne vorbește Părintele Cleopa) sau cărora însuși Dumnezeu le-a oferit vindecare prin sfinții Lui, nimeni nu spune că ar exista cazuri duhovnicești „incurabile”.

Să ne căutăm dar duhovnic care să ne ajute în îndepărtarea de patimi și să nu ne lase să cădem cu cădere mai mare prin înălțare deșartă.