Postul, exercițiu de libertate sau cum poate o fată a ști dacă iubitul ei este pregătit pentru a deveni mirele ei

Un creștin conștient de vocația sa nu simte că intră în post prin faptul că renunță la anumite alimente, ci prin  faptul că își sporește nevoința și trezvia, prin faptul că își înmulțește rugăciunea și se străduiește să trăiască și să plinească ceea ce cere adesea în rugăciune: „ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat”. 

Făcutu-m-ai căutător de Tine, Doamne, și neliniștită este inima mea până nu se va odihni întru Tine, Doamne! Iată vreme potrivită pentru a ne re(aduce) aminte care este scopul viețuirii noastre (vremelnice) pe pământ. Foarte mult se vorbește la începutul acestei perioade despre post ca înfrânare de la anumite alimente, dacă e păcat sau nu să nu postești, cum și în ce condiții să postim, ce să mâncăm și ce să nu mâncăm, cât pește sau de câte ori, și așa mai departe… Dar oare câți dintre noi vorbim în această perioadă despre har, despre faptul că postul este una dintre perioadele în care putem să aflăm mult har, despre faptul că avem șansa de a ne înmuia inimile, despre faptul că avem șansa de a ne apropia și mai mult de Dumnezeu, despre șansa că putem (re)căpăta îndrăzneală înaintea Feței Sale?

Un creștin conștient de vocația sa nu simte că intră în post prin faptul că renunță la anumite alimente, ci prin faptul că își sporește nevoința și trezvia, prin faptul că își înmulțește rugăciunea și se străduiește să trăiască și să plinească ceea ce cere adesea în rugăciune: „ziua toată desăvârşită, sfântă, în pace şi fără de păcat”. Câți dintre noi mai credem în aceste cuvinte? Câți dintre noi mai credem că putem trăi o astfel de zi? Câți dintre noi ne propunem la începutul unei zile să trăim așa, câți dintre noi ne propunem la începutul unui post ca măcar o zi să o petrecem astfel?

Abținerea de la anumite alimente e cel mai elementar pas al postului. Dar el este indispensabil. E ca motorina de care are nevoie o mașină pentru a parcurge o anumită distanță. Dar dacă pui doar motorină în rezervor nu înseamnă că și ajungi la destinație. Este nevoie și de un șofer care să știe UNDE vrea să ajungă, care să conducă cu atenție pentru a evita pericolele, și, mai ales, să fie conștient că de felul în care el conduce depinde viața tuturor celorlalți pasageri ce se află în mașină. Și da, de felul în care noi postim, depinde viața întregii umanități, dacă avem acea conștiință adamică cum că toți suntem un singur trup. Și dacă eu îmi fac de cap… suferă toți ceilalți. Foarte frumos spunea părintele Zaharia Zaharou că postul este perioada în care eu, creștin din România, mă unesc cu cel din Congo, cu cel din Australia, cu cel din Mongolia, cu cel din Alaska, într-un singur gând, pentru Hristos.  

Poate mulți tineri se întreabă: la ce bun postul? Și de ce tocmai acum, la această vârstă? De ce să postesc? Pentru că postul este un exercițiu de libertate. Pentru că postul ne ajută să ne cunoaștem pe noi înșine, pentru că postul ne ajută să ne dăm seama dacă suntem pregătiți pentru a întemeia o familie. A devenit deja un clișeu faptul că femeia trebuie să se supună bărbatului. Și cam atât. Prea adesea ne oprim doar aici. Dacă femeia trebuie să se supună bărbatului asta înseamnă că bărbatul trebuie să stăpânească. Iar postul este perioada cea mai bună pentru tinerele fete de a vedea dacă prietenii lor au sau nu darul de a stăpâni. Iar darul de a stăpâni se verifică cel mai simplu prin a observa dacă iubitul tău se stăpânește pe sine, dacă își poate ține în frâu simțurile. Și dacă se stăpânește pe sine, cu siguranță va ști să te „stăpânească” și pe tine, având grijă ca nu cumva să rănească sau să piardă iubirea ta.

Mulți am vrea ca ținând post să ni se rezolve toate problemele, să ne meargă totul bine și să fim în armonie cu toată lumea. Și de multe ori avem impresia că deși postim suntem mai răi decât eram înainte, când nu posteam. Nu, nu suntem mai răi, acum doar avem prilejul să vedem ceea ce nu vedeam înainte. Și să începem să lucrăm, să începem să vrem să ne schimbăm viețile. Să ne dorim și noi, acum, la început de post, ca inimile noastre să devină sălașe sărăcăcioase (în patimi), dar primitoare, în care să se nască Hristos.

De la același autor

Ultimele din categorie