Sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, prăznuită în fiecare an la 9 martie, ne aduce înainte una dintre cele mai impresionante mărturii de credință din primele veacuri creștine. În anul 320, pe vremea împăratului Licinius, patruzeci de ostași creștini din Legiunea a XII-a Fulminata, originari din Armenia, din cetatea Sevastia – orașul Sivas de astăzi din Turcia – au fost siliți de guvernatorul Armeniei, Agricola, să aducă jertfă idolilor. Pentru că au refuzat să se lepede de Hristos, au fost mai întâi întemnițați și supuși bătăilor cu pietre, iar în cele din urmă condamnați la o moarte cumplită: să fie aruncați într-un lac înghețat, în toiul iernii.

În spațiul românesc, această sărbătoare creștină s-a suprapus peste un moment important din viața satului tradițional: începutul anului agrar, hotarul simbolic dintre iarnă și primăvară. Din această suprapunere s-a născut o sărbătoare populară cunoscută sub numele de Mucenici sau Măcinici. În această zi, în multe regiuni ale țării se pregătesc colăcei numiți sfinți sau sfințișori, care sunt duși la biserică pentru a fi binecuvântați și apoi împărțiți de pomană săracilor. În Moldova, acești mucenici au forma cifrei opt, simbol al veșniciei, fiind preparați din aluat dulce, copți, apoi unși cu miere și presărați cu nucă. Prin frumoasa tradiție culinară, credincioșii își exprimă evlavia față de sfinți, împletind pomenirea mucenicilor cu milostenia creștină. Tot în cadrul tradițiilor populare se păstrează credința că semănatul sau sădirea unor semințe în această zi ar aduce rod bogat, fiind o zi favorabilă începuturilor agricole. Astfel de obiceiuri țin de mentalitatea tradițională a satului românesc, în care calendarul bisericesc și ritmurile naturii se întâlneau într-o armonie firească.

Există, însă, și practici care s-au îndepărtat de sensul autentic al sărbătorii. Una dintre cele mai cunoscute este obiceiul de a bea mai multe pahare cu băuturi alcoolice, în special vin, despre care se spune că ar reprezenta sângele vărsat de martirii din Sevastia. Alte credințe populare afirmă că vinul băut în această zi se transformă în sânge și putere de muncă pe parcursul anului. Uneori, această zi este prezentată chiar drept „ziua bărbaților”, prilej de petrecere și de exces.

Astfel de interpretări nu au temei în învățătura Bisericii. Ele sunt mai degrabă reminiscențe ale unor vechi sărbători bahice ale lumii păgâne, în care vinul era asociat cu exuberanța și excesul. În realitate, transformarea unei zile dedicate martiriului într-o ocazie de beție nu poate fi decât o deformare a sensului creștin al sărbătorii. Biserica ne îndeamnă să păstrăm tradițiile frumoase ale poporului, dar să respingem acele obiceiuri care contrazic spiritul Evangheliei și al vieții duhovnicești.

Sfânta Scriptură vorbește adesea despre vin și despre rolul său în viața omului. Prezența viței-de-vie și a vinului în paginile biblice este atât de frecventă încât devine un simbol al binecuvântării lui Dumnezeu. Mântuitorul Însuși Se folosește de imaginea viței în cuvintele: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă” (Ioan 15, 5). În viața liturgică a Bisericii, vinul are o importanță deosebită, fiind materia euharistică prin care, în cadrul Sfintei Liturghii, ne împărtășim cu Sfântul Sânge al Mântuitorului nostru. De asemenea, vinul este folosit la slujba litiei, la cununie, la prohodirea și pomenirea celor adormiți. În cărțile de cult există chiar rugăciuni speciale pentru sădirea viei, pentru culesul ei și pentru binecuvântarea vinului nou. Toate acestea arată că între om și vița-de-vie există o legătură profundă, binecuvântată și sfințită de Biserică.

Din această perspectivă, creștinul ortodox trebuie să privească vinul ca pe un dar al lui Dumnezeu, ca pe un aliment și uneori ca pe un medicament, nu ca pe un prilej de euforii bahice. Sfânta Scriptură subliniază cu claritate necesitatea cumpătării. Sfântul Apostol Pavel îi scrie ucenicului său Timotei: „Folosește puțin vin pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni” (I Timotei 5, 23). Cartea Înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, exprimă același adevăr: „Întocmai ca apa pentru viață este pentru om vinul, de-l vei bea cu măsură” (Ecclesiasticul 31, 31). În același capitol, însă, se găsește și avertismentul sever: „Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult; certuri și căderi face” (Ecclesiasticul 31, 34). Sfântul Apostol Pavel merge și mai departe, spunând categoric că „Nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.” (I Corinteni 6, 10).

Prin urmare, Sfânta Scriptură nu condamnă vinul, dar condamnă fără echivoc beția și excesul. Sfinții Părinți au explicat acest adevăr spunând că vinul este bun atunci când este folosit cu măsură, dar devine pricină de cădere atunci când este folosit fără discernământ. Tradiția liturgică ortodoxă a stabilit chiar și rânduieli precise privind consumul vinului în perioadele de ajunare. În Postul Mare, de exemplu, dezlegarea la vin se face doar în anumite zile: sâmbăta și duminica, la praznicul Bunei Vestiri, în ajunul și după această sărbătoare, la Sfinții 40 de Mucenici și la anumite sărbători care cad în perioada postului, precum aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul sau prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. De asemenea, în Joia săptămânii a cincea din Postul Mare, când se citește integral Canonul Sfântului Andrei Criteanul, rânduiala bisericească spune că pentru osteneala privegherii „se face mângâiere fraților cu puțin vin”. În cartea de cult numită Triod, expresia aceasta apare ca o formulare consacrată. Într-un loc se face chiar o estimare: două pahare. Prin urmare, ceea ce numește Biserica „puțin vin” nu înseamnă nicidecum un prilej de exces. Sensul acestei expresii este asemănător cu folosirea unui medicament: atât cât este necesar pentru întărirea trupului, nu pentru slăbirea sufletului.         

Așadar, în timpul Postului Mare, pomenirea Sfinților 40 de Mucenici nu ne cheamă la petreceri și excese, ci la întărirea credinței și la curăția vieții. Adevărata cinstire a mucenicilor nu stă în numărul paharelor ridicate în cinstea lor, ci în rugăciune, milostenie și în lupta cu patimile. De aceea, cuvintele Sfântului Apostol Pavel rămân criteriul vieții creștine: „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci dreptate și pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).