Sfinții putneni, roade ale lucrării Duhului Sfânt pe pământ românesc

 

Având în vedere frumoasele evenimente prilejuite de urcușul sfinților putneni din evlavia populară în sinaxare, vă propun să „parcurgem” acest emoționant și mântuitor drum și să aflăm care sunt etapele canonizării  sfinților.

Moldova Slăvitului Ștefan și ctitoria sa de suflet se îmbracă iarăși în straie de sărbătoare și bucurie. Duminică, 14 mai 2017, va avea loc, la Mănăstirea Putna, proclamarea solemnă a canonizării sfinţilor putneni: Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, alături de ucenicii săi, Cuvioşii Sila, Paisie şi Natan. Spun sărbătoare și bucurie, căci sfinţii unui neam reprezintă frumuseţea cea veşnică a măreţiei lui în faţa unicului izvor al sfinţeniei, Dumnezeu, din care oamenii se împărtăşesc în măsura în care ei Îl caută pe Domnul. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa din 6-7 iunie 2016, a hotărât canonizarea Sfântului Iacob Putneanul şi a ucenicilor săi, vieţuitori la Putna şi Sihăstria Putnei, cu zilele de prăznuire de 15, respectiv 16 mai, ținând seama de viețuirea lor sfântă și lucrarea depusă în ogorul Domnului. Însă primul „sinod” care i-a canonizat pe aceşti fraţi de credinţă şi de simţire românească a fost cel infailibil, al poporului. După aceea, ei au fost confirmaţi de forul suprem al Bisericii noastre, arătând astfel că Duhul Sfânt lucrează în oameni şi îi face să recunoască sfinţenia unui înaintaş sau chiar a unui contemporan.

Având în vedere frumoasele evenimente prilejuite de urcușul sfinților putneni din evlavia populară în sinaxare, vă propun să „parcurgem” acest emoționant și mântuitor drum și să aflăm care sunt etapele canonizării sfinților.

În Aghiologie și dreptul bisericesc ortodox, prin canonizare se înțelege actul prin care Biserica recunoaște, mărturisește și rânduiește pe mărturisitorii dreptei credințe, adormiți întru Domnul, în rândul sfinților, venerându-i apoi, pe temeiul învățăturii sale dogmatice. Termenii a canoniza, canonizare au fost preluați în teologia ortodoxă din cea apuseană, în care s-au întrebuințat formele canonisare, canonitatio și canonizare, canonzatio. Din istoria Bisericii și istoria vieților sfinților reiese că, încă din zilele de început ale creștinismului, credincioșii și clerul diferitelor comunități creștine păstrau o riguroasă evidență, întocmind liste de sfinți, comunicându-le apoi altor centre bisericești, din Răsărit sau de la Apus. Aceste liste se alcătuiau pentru ca Biserica sa-i pomenească pe sfinți, înălțându-le rugăciuni ca unor mijlocitori ai darurilor dumnezeiești pe lângă tronul Preasfintei Treimi. Cataloagele Sfinților sau Martirologiile (actele martirice) au fost alcătuite ținându-se cont de ziua morții lor. Ele cuprind – pe lângă numele și ziua trecerii lor în veșnicie – faptele, minunile, suferințele, împrejurările morții și învățăturile sfinților. Tot în Martirologii au fost trecuți și sfinții mărturisitori, Sfinții Apostoli, sfinții Vechiului Testament, cuvioșii părinți, eroii vieții monahale, făcătorii de minuni, Sfinții Părinți și marii dascăli și ierarhi ai Bisericii, luptătorii pentru dreapta credință. În Martirologii găsim diferite însemnări privitoare la ziua morții martirilor - serbată ca zi a proslăvirii lor de către Domnul, zi a nașterii lor în ceruri. Întrucât numărul sfinților înscriși în Martirologii a crescut de-a lungul vremii, cuprinsul acestora a fost rezumat, ajungându-se astfel la calendarele creștine folosite azi în întreaga Biserică. Există, deci, două feluri de Martirologii: mari sau propriu-zise și mici sau calendare.

Pe lângă moartea mucenicească, se mai poate vorbi despre o serie de dovezi sau semne ale sfințeniei; dintre ele, amintim: mărturisirea neînfricată a dreptei credințe în fața oricărei ispite sau amenințări care ar provoca moartea, exilul, închisoarea sau alte chinuri îndurate cu bărbăție; viața sfântă, curată, plină de faptele milei trupești, arătând cel mai înalt grad de trăire morală și religioasă. Pe cei ce trăiesc în acest chip, Dumnezeu îi proslăvește cu daruri sau puteri supranaturale, ei săvârșind minuni încă în viață sau după moarte. Înfăptuirea minunilor constituie cel de-al patrulea semn al sfințeniei. Al cincilea îl reprezintă lupta de apărare a dreptei credințe purtată de fiecare credincios, pe măsura puterilor sale. Toate aceste semne ale sfințeniei, Biserica le consideră rezultatul curăției morale a mărturisitorului lui Hristos și al tăriei credinței sale. De aceea, și puterea credinței și ortodoxia ei constituie un semn al sfințeniei, ba chiar temelia și izvorul tuturor semnelor sfințeniei, putere ce zămislește și descoperă sfințenia vieții trăite de Hristos. Alături de acestea se numără și nestricăciunea trupului după moarte, însoțită de darul de a săvârși minuni prin el.

Iată, așadar, în câteva cuvinte, temeiurile în baza cărora o sumedenie de fii și fiice ale Bisericii Ortodoxe au fost așezați în rândul sfinților. Altfel spus, „candidații” la canonizare trebuie să îndeplinească niște condiții de fond: ortodoxia neîndoielnică a credinței, ortodoxie păstrată până la moarte, fie în tot timpul vieții, fie din momentul îmbrățișării credinței ortodoxe; proslăvirea lui de către Domnul, cel puțin prin unul din următoarele daruri: puterea de a suferi moartea martirică pentru dreapta credință, puterea de a-și închina viața celei mai desăvârșite trăiri morale și religioase, puterea de a săvârși minuni în viață sau după moarte, puterea de a apăra și sluji cu devotament credința și Biserica Ortodoxă.

Prin canonizarea sfinților putneni, ca și în cazul celorlalte canonizări de sfinți  români, culegem roadele unei credinţe milenare, ale unei pietăţi cu totul speciale a unui popor care a fost răstignit de mai multe ori în istoria sa şi a înviat datorită rugăciunilor sfinţilor - pentru că sfinţii sunt rugători la Dumnezeu, mai ales pentru cei din neamul din care au răsărit. Dar tot astăzi simţim tot mai mult cum secularizarea, înstrăinarea şi însingurarea de Dumnezeu dau târcoale acestui tezaur de credinţă şi evlavie românească. Să facem un exerciţiu de imaginaţie: să ne închipuim cum va fi peste 500 de ani, dacă din mila Domnului va mai fi viaţă pe pământ: Biserica va mai avea de unde să culeagă roade ale lucrării Sfântului Duh pe pământ românesc? Vor mai fi slujbe măreţe de canonizare a unor sfinţi români ce să adune mii şi mii de români care să cinstească viaţa şi înfăptuirile lor? Vor mai fi oameni de stat paradigmatici în credinţă, evlavie şi milostenie precum vrednicii voievozi de odinioară? Vor mai fi vlădici, preoţi, vieţuitori ai sfintelor mănăstiri, buni creştini şi creştine cu viaţă bineplăcută lui Dumnezeu care să determine această autoritate a conştiinţei vii a Bisericii să recunoască sfinţenia lor? Sunt întrebări la care vă invit să medităm, cu speranţa că răspunsurile vor fi favorabile dacă vom urma îndemnul dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur: „Să alergăm la mijlocirea sfinţilor, dar să nu ne mărginim la aceasta, ci să lucrăm şi noi cum se cuvine, după pilda pe care ne-au dat-o ei”.

Dea Bunul Dumnezeu să se bucure fiii Bisericii noastre dreptmăritoare de tot mai multe astfel de slujbe de canonizare, ca rod al prezenței și lucrării Duhului Sfânt în Ortodoxia românească!

De la același autor

Ultimele din categorie