Vânarea Bisericii. Punct. Și de la capăt...

 

Sus inima, Împărăția lui Dumnezeu se ia cu asalt! Sfinții știu asta și ne stau aproape. La un pas, alături. Întinzându-ne mâna, asemenea unor frați. N-avem a ne teme. Sezonul de toamnă la vânarea Bisericii s-a încheiat. Vânătoarea continuă.

Sezonul de toamnă al vânării Bisericii s-a încheiat. Am remarcat perplexitatea pe care au avut-o comentatorii la venirea Patriarhului Kirill, simpatiile și antipatiile fiind egale. Uimirea a fost, însă, o stare comună. Pentru mine, lecția a venit din darul lui: aducerea moaștelor Sfântului Serafim de Sarov la București, sărbătoare ce o putem trece cu roșu în calendar, mă obligă la textul acesta. Cine mai știe, în afară de cei care-l iubesc tare pe sfânt, că moaștele lui au fost… arestate? Depuse, pentru batjocorire, într-un Muzeu al Ateismului și uitate apoi într-un depozit? Purtarea de grijă a lui Dumnezeu le-a redat credincioșilor prețiosul tezaur al harului lui Dumnezeu, semn al prezenței lui Dumnezeu în miezul unui popor care-și prăznuiește, cu lacrimi și nădejde, tocmai 100 de ani de la arestarea sa de către o ideologie ce pare perpetuată la nesfârșit. 

Atât de blocați au fost toți de comentarea venirii Patriarhului Kirill, încât nu au mai apucat să batjocorească pelerinii, nu au mai continuat rănirea prin nesimțită răutate a simplității iubirii. A fost o știre… șoc!, cum le place să scrie des pe propriile burtiere. Normalitatea Bisericii respiră din astfel de momente, deloc protocolare, cum s-au chinuit mult să îngâne specialiștii. Mie, prezența vrednicului de iubire Vlădică Anastasie, Primatul Bisericii Albaniei, mi-a adus aminte de puterea Bisericii. Cine își mai amintește că, pe vremea în care Enver Hodja conducea Albania, acest stat a fost decretat stat ateu - după eliminarea preoților de la toate confesiunile, ba chiar și a unei părți din slujitorii musulmani, colegi ai tatălui fiului ateizat? Cine mai știe că peșterile Alpilor Dinarici mai poartă în venele lor de munte strigătul de moarte al clericilor creștini uciși de un dictator ieșit din minți?

Să fie idealul lui identic cu cel al seculariștilor noștri? Ei zic că nu, dar la câtă violență încarcă acțiunile lor, au un singur regret: că nu sunt Hodja, Enver Hodja. Că nu dispun de nelimitata sa putere politică, ucigașă de oameni ai lui Dumnezeu. Și am văzut în fragilitatea Părintelui Anastasie forța lui de om al lui Dumnezeu, care a luat o Biserică – străină de neamul său, în fond – din ruinele unei ideologii și a unui semidoctism ucigaș, restabilind-o în planul lui Dumnezeu și al propriei sale demnități. Îl știu în mijlocul oamenilor mereu, slujind Liturghie în sate bombardate ori pe capete de pod dărâmate, între cei mai săraci dintre albanezi, făcând mereu uz de Evanghelie și de Cruce, armele de care se tem toți dușmanii Crucii și ai Evangheliei. Teolog înalt și misionar atent, implicat în renașterea unei națiuni, cea albaneză, susținând mult pe vlahii din obștea sa, Avva Anastasie arată că se poate învinge cu smerenia orice aroganță de partid.

Privindu-l alături de tânărul, foarte tânărul, Primat al Cehiei și Slovaciei, Preafericitul Părinte Rastislav, nu am putut să nu văd catacombele Catedralei Mitropolitane din Praga, a Sfinților Chiril și Metodie, acolo unde au fost martirizați (în contextul misiunii parașutiștilor britanici din 27 mai 1942, care l-au asasinat pe R. Heydrich) cei care au protejat misiunea, inclusiv Mitropolitul de atunci, Gorazd (Matej Pavlik), alături de alți 13 oameni ai bisericii, paraclisier și oameni din cor. Și cu ei, oamenii din Lidice și Lezaky. Mitropolitul a fost canonizat în 1987 și cred că a fost mijlocitor izbăvirii Cehiei din marasmul ideologiei comuniste.

Fiecare prezență la praznicul de la București a îndemnat spre un astfel de lecționar istoric.

Punct. Și de la capăt. Dinaintea noastră, Biserica. Bisericașii, cu bune și rele, clerici și mireni, pe Cale. Nu e ușor. Dar suntem Biserica, sarea pământului și sacul de lovit al tuturor celor care ne-ar vrea pierduți în neghiobia vremii de acum. Sus inima, Împărăția lui Dumnezeu se ia cu asalt! Sfinții știu asta și ne stau aproape. La un pas, alături. Întinzându-ne mâna, asemenea unor frați. N-avem a ne teme. Sezonul de toamnă la vânarea Bisericii s-a încheiat. Vânătoarea continuă. 

De la același autor

Ultimele din categorie