Puritatea și dragostea – principiile de la temelia unei familii

Prin cununie, Biserica leagă în chip tainic şi sfânt cele două destine într-o singură fiinţă conjugală unită printr-un har particular, în vederea unei slujiri ecleziale. Reprezintă o revenire la starea harică din Paradis.

Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi…” (Fac. 1, 27-28). Apoi, Eva este creată din coasta lui Adam (Fac. 2, 21-22) din cauza faptului că pentru acesta nu se găsise „ajutor pe potriva lui” (v. 20). Cuvintele lui Adam: „iată acesta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” (v. 23-24), însumează întreaga taină a creării omului, cuprinzând, de asemenea, referiri la învăţătura biblică cu privire la căsătorie şi familie.

Astfel că, Dumnezeu nu numai ca să-l ajute pe Adam a făcut-o pe Eva, ci și pentru ca să-l ferească de singurătate, căci numai pentru că se completează reciproc formează ei omul deplin și astfel sunt destinați vieții de comuniune.

Scopurile căsătoriei sunt naşterea de prunci şi iubirea şi într-ajutorarea reciprocă a soţilor, cât şi potolirea poftelor vinovate. Raporturile dintre bărbat şi femeie în cadrul căsătoriei se întemeiază pe iubire. Numai iubirea reciprocă face posibilă înţelegerea deplină a locului şi rolului fiecăruia dintre cei doi soți. Această egalitate vine, totuşi, cu drepturi şi responsabilităţi proprii, care se intersectează cu drepturile şi responsabilităţile celuilalt: dreptul la iubire din partea celuilalt (I Cor. 7,3; Ef. 5, 25, 28, 33), responsabilitatea soţului de a purta de grijă soţiei sale ca de însuşi trupul său, jertfindu-se pentru ea după măsura jertfei lui Hristos pentru Biserică (Ef. 5, 25-28), responsabilitatea soţiei de a se supune soţului ei aşa cum Biserica se supune lui Hristos (Ef. 5, 24; Col. 3, 18).

La temelia unei familii trebuie să stea păstrarea purităţii şi a dragostei, principii capitale ale vieţuirii după voia lui Dumnezeu. De aceea, atenţia Părinţilor Apostolici se îndreaptă şi în direcţia feririi membrilor familiilor creştine de păcatele cele mai grele care stau la baza distrugerii unităţii şi indisolubilităţii căsătoriei: „invidia, desfrânarea, adulterul, stricarea copiilor, păcatul gomoriei sau uciderea pruncilor”.

Prin cununie, Biserica leagă în chip tainic şi sfânt cele două destine într-o singură fiinţă conjugală unită printr-un har particular, în vederea unei slujiri ecleziale. Reprezintă o revenire la starea harică din Paradis.

În creștinism familia devine casă, transformându-se astfel „într-un loc de rugăciune, într-o biserică.” (Pr. Cristea Ioan, Parohia „Sfântul Apostol Andrei” - Coasta Măgurii)

Ultimele din categorie