Puterea dragostei este atât de mare încât sufletul omenesc, care este plin de ea, nu poate fi biruit de nicio boală sau necaz. Aşa cum, în cuptorul din Babilon, în mijlocul văpăii celei puternice, roua i-a răcorit pe cei trei tineri fericiţi, aşa şi dragostea de Dumnezeu, când se sălăşluieşte în inima omului, stinge orice văpaie din ea şi o răcoreşte cu roua ei nespusă.

Când un om iubeşte pe cineva cu toată inima, acela nu îi iese niciodată din minte. Astfel, cel ce Îl iubeşte pe Dumnezeu cu toată inima, se îndeletniceşte tot timpul cu meditaţia dumnezeiască şi, prin urmare, discută deseori cu El prin rugăciune.

(Sfântul Tihon de Zadonsk, Lupta dintre carne și duh, Editura Egumenița, Galați, 2011, pp. 96-97)