- Părinte, ieri aţi spus că altceva este răbdarea şi altceva suportarea. La ce v-aţi referit?

- Răbdare nu este suportarea cuiva. Când spun că suport pe cineva, este ca şi cum aş spune: Acela este vai de el, eu sunt bine şi-l suport.

Răbdarea adevărată este să simt vinovăţie pentru starea lui şi să mă doară pentru el. Aceasta are multă smerenie şi dragoste, şi atunci primesc Harul lui Dumnezeu şi este ajutat şi celălalt. Să presupunem că văd pe cineva şchiop sau surd sau drogat; trebuie să gândesc: Dacă aş fi fost eu într-o stare duhovnicească bună, aş fi rugat pe Dumnezeu şi l-ar fi făcut bine, pentru că Hristos a spus: Vă voi da putere să faceţi minuni mai mari decât Mine, şi astfel vine durerea, dragostea pentru acela. În timp ce, dacă spun: Ei, ce să-i fac? Este infirm, să stau puţin alături de el; de altfel voi avea şi plată, atunci îl suport pe aproapele şi mă îndreptăţesc pe mine însumi că mi-am făcut datoria.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. III Nevoință duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 103)