Oamenii loviți de o boală incurabilă, de cancer, de exemplu, își duc viața într-un chin atroce; dar cei ce simt în ei prezența păcatului care îi separă de Dumnezeu sunt chinuiți de o durere încă și mai mare. Ei se socotesc „mai răi decât toți oamenii”.

Și atunci o nouă energie se ivește inăuntrul lor, născând rugăciunea de pocăință care se poate ridica la o asemenea intensitate, încât mintea se oprește și cuvintele încetează. Rămâne numai un singur strigăt: „Mântuiește-mă! Doamne, Iisuse Hristose, miluiește-mă, pe mine păcătosul!”

(Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, p. 168)