Tot dintre episcopi, citim şi în Faptele Apostolilor că Sfântul Apostol Pavel a trimis din Milet în Efes şi i-a chemat pe preoţii acestei Biserici, pe care, învăţându-i şi sfătuindu-i, îi numeşte tot episcopi. Din cele spuse se vădeşte, aşadar, în modul cel mai limpede că identitatea numelor (de episcopi şi preoţi) arată identitatea în ansamblu a lucrărilor lor, fiindcă atât episcopii, cât şi preoţii sunt veghetorii, supraveghetorii, purtătorii de grijă şi păzitorii turmei creştineşti, dar nu deţin în ierarhie şi identitatea treptelor. Dar chiar şi în afara acestora, rânduiala episcopilor nu se identifică cu cea a preoţilor, iar faptul că de la bun început a fost deosebire de treaptă între cele două stări reiese limpede din obiceiul păstrat în vechime în Bisericile locale de a scrie în pomelnice separat şi evidenţiat numele episcopilor şi de a le păstra cu scrupulozitate în arhive, precum şi din faptul că episcopii au fost reţinuţi de istorie ca adevăraţii cârmuitori ai Bisericilor locale şi ca urmaşi ai Sfinţilor Apostoli. Dar poate judeca oricine limpede că, dacă lucrurile ar sta altfel, adică dacă episcopii şi preoţii ar fi de aceeaşi treaptă şi nu s-ar deosebi unii de alţii în ierarhie, istoria, în preocuparea care îi este proprie sau în strădania ei caracteristică de a rememora, nu s-ar fi îngrijit niciodată în mod special de a reţine numele episcopilor. Este de remarcat în această privinţă că notarea minuţioasă a numelor episcopilor încă din primele veacuri ale Bisericii şi păstrarea lor consecventă în arhivele bisericeşti s-au făcut nu doar din dorinţa exactităţii, nici de dragul memoriei istorice şi arhivistice, ci dintr-o raţiune cu mult mai înaltă şi mai profund esenţială, şi anume, ca fiecare Biserică locală să poată în orice împrejurare ilustra neîncetata şi neîntrerupta succesiune apostolică, precum şi să adeverească nobleţea şi autoritatea descendenţei sale apostolice.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 50)