Sufletul tuturor îndeletnicirilor în Domnul este luarea-aminte. Fără luare-aminte toate aceste îndeletniciri sunt sterpe, moarte. Cel ce voieşte să se mântuiască trebuie să-şi rânduiască viaţa în aşa fel ca să poată păstra luarea-aminte la sine nu numai în însingurare, ci chiar si în împrăştierea în care împrejurările îl trag uneori împotriva voinţei sale. Frica de Dumnezeu să tragă în cumpăna inimii mai greu decât toate celelalte simţiri: atunci va fi uşor să păstrezi luarea-aminte la sine atât în liniştea chiliei, cât si în mijlocul zarvei care te împresoară din toate părţile.

Înfrânarea cu dreaptă-socotinţă de la mâncare, micşorând aprinderea sângelui, ajută foarte mult luării-aminte la sine; iar înfierbântarea sângelui - care vine fie din prisosul de mâncare, fie din mişcările puternice ale trupului, fie din focul mâniei, fie din beţia slavei deşarte, precum si din multe alte pricini - naşte o mulţime de gânduri şi închipuiri; altfel spus, naşte împrăştiere. Prima poruncă pe care Sfinţii Părinţi o dau celui ce vrea sa ia aminte la sine e înfrânarea cu măsură, egală, statornică, de la mâncare.

(Extras din Sfântul Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice)