Rânduiala Aghiesmei mari nu are structura unei slujbe de sine statătoare, cu formule de binecuvântare la început şi de otpust la sfârşit, ci e încadrată în rânduiala Liturghiei. Ea se află în Molitfelnic şi în Mineiul pe ianuarie (ziua 5) şi se săvârşeşte în chipul următor:

Către sfârşitul Liturghiei, după Rugăciunea amvonului sau chiar după otpust, iese toată lumea din biserică, în frunte cu sfinţiţii liturghisitori, cântând troparele care amintesc de Botezul Domnului: „Glasul Domnului peste ape strigă, grăind...”, „Astăzi firea apelor se sfinţeşte...”. Ajunşi la locul din faţa bisericii unde s-au pregătit din vreme vasele cu apa curată care va fi sfinţită, preotul stă în faţa mesei, pe care se pun icoana Botezului Domnului, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, sfeşnice cu lumini, vasele cu apă şi mănunchiul de busuioc. Preotul cădeşte și apoi se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (25, 1-10; 55, 1-13 şi 12, 3-6), după care urmează Apostolul (din I Corinteni 10, 14) şi Evanghelia (de la Marcu 1, 9-12), în care se istoriseşte pe scurt evenimentul Botezului Domnului.

Urmează apoi ectenia mare, care cuprinde cereri speciale pentru sfinţirea apei, iar după ecfonisul ecteniei, începe marea și frumoasa rugăciune a sfinţirii apelor adresată Sfintei Treimi („Treime mai presus de fire...”) şi compusă de Sfântul Sofronie al Ierusalimului. Cuvintele „Mare eşti, Doamne, şi minunate sunt lucrurile Tale...” le rosteşte preotul de trei ori la rând. Când rosteşte cuvintele de invocare a Sfântului Duh pentru sfinţirea apei („Tu Însuţi, dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino şi acum, prin pogorârea Sfântului Tău Duh, şi sfinţeşte apa aceasta”), pe care le repetă de trei ori la rând, preotul binecuvântează de fiecare dată apa cu mâna, afundând-o cruciş, pe rând, în fiecare din vasele cu apă. De asemenea, şi la cuvintele: „Însuţi şi acum, Stăpâne, sfinţeşte apa aceasta, cu Duhul Tău cel Sfânt”, pe care le rosteşte de trei ori la rând, binecuvântează de fiecare dată apa, cu mâna cruciş.

Rugăciunea pentru sfinţirea apei, din rânduiala Aghiesmei Mari, este una dintre cele mai remarcabile creaţii ale inspiraţiei ortodoxe, atât prin conţinutul ei profund teologic, cât şi prin stilul şi tonul ei, care seamănă cu acela al panegiricelor solemne la praznicele împărăteşti, din literatura omiletică patristică. De aceea a şi fost numită „Imnul Bobotezei”. Ca structură, ea are o vizibilă analogie cu marea rugăciune a Sfintei Jertfe (anaforaua) din slujba Sfintei Liturghii, cuprinzând aceleaşi motive și momente sau părţi componente, în aceeaşi înlănţuire a ideilor din anaforaua liturgică (prefaţa sau rugăciunea euharistică, cu caracter doxologic, recapitularea sau anamneza, epicleza şi dipticele sau rugăciunile de mijlocire pentru aplicarea generală a efectelor binefăcătoare ale apei sfinţite asupra Bisericii întregi).

Apoi preotul, cântând troparul Bobotezei: „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne...”, ia Sfânta Cruce şi busuiocul cu amândouă mâinile şi le afundă drept în apă, cruciş, apoi le scoate ţinându-le cu amândouă mâinile şi făcând Sfânta Cruce cu ele. Aşa se face de trei ori la rând, cântându-se de fiecare dată troparul Bobotezei. Momentul acesta simbolizează însuşi Botezul Domnului, prin care s-a sfinţit firea apelor. Apoi, preotul stropeşte cu busuiocul muiat în aghiasmă Biserica și pe credincioșii prezenți. După aceea, preotul stă cu faţa spre apus şi, ţinând Sfânta Cruce în stânga, iar în dreapta busuiocul, vin toţi credincioşii pe rând, sărută Sfânta Cruce, iar preotul îi botează, stropindu-i cu busuiocul pe frunte, cruciş. În tot timpul cât durează stropirea credincioşilor, se cântă troparul Bobotezei.

După aceasta, intră toţi în Biserică în timp ce se cântă stihira: „Să cântăm credincioşii...”, iar preotul stropeşte biserica, începând cu altarul. Acum îşi ia fiecare, în vasul său, aghiasmă pentru tot anul. Apoi se cântă: „Fie numele Domnului binecuvântat...” şi se face otpustul Liturghiei, dacă acesta nu s-a făcut înainte de sfinţirea apei. Fiecare gustă mai întâi din aghiasmă şi apoi ia anafura.

(Preot Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 372-374)