Fericitul Arhelau, episcopul Casharului Mesopotamiei (a murit în jurul anului 280 d.Hr.), în epilogul lucrării sale Dialoguri contra Maniheilor, zice despre importanţa ierarhiei: „Ne numim creştini, cu voia Mântuitorului, cum dă mărturie Biserica şi cum învaţă Sfinţii Apostoli. Şi cel mai bun arhitect, care este Sfântul Pavel, a pus temelia noastră, adică a Bisericii, şi a pus rânduială, stabilind în aceasta diaconi şi preoţi şi episcopi, statornicind pe cei care trebuie să fie slujitori. Dar acestea toate, bine rânduite şi cu dreptate, îşi păstrează până acum temeiul lor iniţial şi rânduiala din această ierarhie rămâne cu noi neschimbată.

Cuvintele acestui fericit Părinte al Bisericii sunt foarte semnificative, deoarece el însuşi se numeşte pe sine episcop în lucrarea sa Dialoguri contra lui Manes, referindu-se la cererea adresată lui de Manes ereticul, care cerea să vorbească cu presbiterul Diodor, iar nu către el, fiindcă Diodor era episcop. „Îngăduie să vorbim cu Diodor: căci depăşeşte rangul tău, pentru că el este episcop". Din acestea rezultă că vrednicia episcopului în Biserică a existat încă de la întemeierea ei şi în Biserică se distingea de treapta preoţiei, iar această distincţie nu era cunoscută numai celor din Biserică, ci şi celor din afara ei, precum se dovedeşte din cuvintele lui Manes. Iar cei care nu voiesc să îl deosebească pe episcop de presbiter, aceia se fac vinovaţi fie de o completă ignoranţă, fie de rea voinţă.

În Biserică, treapta de episcop era, prin natură, superioară treptei de preot, precum se dovedeşte din Sfânta Tradiţie apostolică, păstrată de Biserica sobornicească şi din istoria bisericească. Sfântul Policarp a fost prohirisit episcop de către însuşi Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan. Fericitul Ieronim spune: „Policarp era ucenicul Sfântului Apostol Ioan şi a fost prohirisit de către el episcop al Smirnei". Acelaşi lucru spun şi Tertulian şi Eusebiu, că i-a fost încredinţată acestuia de către înşişi ucenicii Domnului episcopia Bisericii Smirnei. Iar că această episcopie era treapta cea mai înaltă a sfinţeniei mărturiseşte şi Fericitul Ieronim: „Totius Asiae princeps fuit". A fost episcop deci al întregii Asii. Iar acest fapt s-a petrecut îndată după moartea martirică a Sfântului Ignatie. Astfel încât Policarp a primit chivernisirea şi grija Bisericilor de pe tot cuprinsul Asiei. Era deci Arhiepiscop şi Patriarh al Bisericilor din Asia.

(Sfântul Nectarie de la Eghina, Despre preoție, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 54)