Începutul luptei este rugăciunea monologică de un singur gând, dar în același timp și sfârșitul și plinirea ei. Prin ea cunoaștem războiul și metodele demonilor, prin puterea ei trecem prin multele curse nerăniți și iarăși prin ea, când suntem răniți, ne vindecăm. Ea este cea care ne deschide ochii întunecați, ca să vedem slava veșnică a Unuia Născut. Ea ne pregătește venirea la Sfânta Taină a Dumnezeieștii Euharistii și în continuare ne păstrează neșters gustul ei. Este tovarășă și însoțitoare în întreaga osteneală a luptei duhovnicești, dar și în întreaga ei bucurie. Este cuprinzătoare a întregii lupte duhovnicești și a măreției duhovnicești a vieții în Hristos.

„Cu bărbăție începe orice lucru bun și nu cu șovăire sau îndoială și să nu te împuținezi în inima ta în nădejdea pe care o ai în Dumnezeu, ca să nu fie osteneala ta fără folos și plictisitoare lucrarea virtuții. Ci crede în inima ta că Domnul este milostiv și acelora care Îl caută cu sinceritate le dă harul ca un Răsplătitor, nu în acord cu lucrarea poruncilor, ci în acord cu râvna pe care o avem în sufletul nostru și în acord cu credința noastră. Fiindcă este scris: Fie ție după credința ta” (Avva Isaac, Cuvântul 76, op. cit., p. 231) 

(Arhimandritul Tihon, Tărâmul celor vii, Sfânta Mănăstire Stavronichita, Sfântul Munte, 1995)