Botezul, haina pe care o purtăm și ne poartă

Botezul este prima Taină prin care intrăm în Biserică, dar nu este o slujbă care se sfârșește, ci una care lucrează continuu. Chipul Domnului din noi, acoperit de mulțimea de păcate, de boli și de neputințe, este restaurat și ne restaurează. Prin pocăință și recunoștință. Prin plâns și bucurie. Prin drag și dor care doare. Ne-am botezat în Hristos, ne-am îmbrăcat în Hristos. Botezul nu este doar un prim pas pe calea către El, este începutul și chiar calea, purtăm în noi Chipul după care să devenim dumnezei, pășim cu El, ne conduce și ne lăsăm conduși.

Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat (Galateni III, 27) ‒ acestea sunt cuvintele care îmi răsună în minte atunci când mă gândesc la nașterea din apă și din Duh. Ne afundăm de trei ori în apa sfințită, Chipul lui Hristos se întipărește în noi. Iată, vina pentru păcatul strămoșesc a fost ștearsă. Și cum se face, totuși, că nu ne putem păstra în această stare de curăție?

Botezul nu este o Taină care să lucreze magic. Da, ni s-a șters vina, dar nu și consecințele. Uităm prea des că voința ne este slăbănogită și înclinată spre rău, că pofta inimii ne poate covârși, că trupul nostru va fi cuprins de boli și suferințe. Uităm că murim lumii acesteia, așa că ne ducem viața în roluri de eroi, de personaje și personalități invincibile. Și apoi ne mirăm când ne găsim căzuți, la pământ.

Botezul este prima Taină prin care intrăm în Biserică, dar nu este o slujbă care se sfârșește, ci una care lucrează continuu. Chipul Domnului din noi, acoperit de mulțimea de păcate, de boli și de neputințe, este restaurat și ne restaurează. Prin pocăință și recunoștință. Prin plâns și bucurie. Prin drag și dor care doare. Ne-am botezat în Hristos, ne-am îmbrăcat în Hristos. Botezul nu este doar un prim pas pe calea către El, este începutul și chiar calea, purtăm în noi Chipul după care să devenim dumnezei, pășim cu El, ne conduce și ne lăsăm conduși.

Renaștem deja către o viață veșnică, purtând pecetea Lui Hristos, trupul nostru devine templu al Duhului Sfânt, purtăm haina iubirii care ne curăță, ne crește, ne construiește persoane, și nu indivizi.

Cineva spunea că Dumnezeu este Artistul suprem. Ce fel de pânze suntem noi, de-am fi pictate? Unele care nu vor să fie atinse? Unele care nu primesc câtuși de puțin culoarea? Unele cărora le este frică să își piardă identitatea? Unele care cad la prima tușă mai groasă? Și dacă am fi ca toate celelalte pânze, cunoscând durerea de a rămâne goale, ne-am întoarce către Creator? Ne-am lăsa botezate, pictate, restaurate, îmbrăcate cu iubire?

Să nu uităm noi, cei botezați, să luăm aminte noi, cei nebotezați, la Taina fără de care nu vom ajunge să-I zărim Chipul. Să ne rugăm și să lăsăm rugăciunea să lucreze în viețile noastre mult prea grăbite și tumultoase, dar în care stă ascunsă Bucuria. Să conștientizăm lupta și să o ducem cu demnitate, căci este pentru fiecare dintre noi.

De la același autor

Ultimele din categorie