Mai exact, se spune că Iisus și Apostolii ar fi fost vegetarieni – ba chiar că ar fi ținut un regim numit azi raw vegan –, iar acest fapt ar fi ascuns de Biserică și de către slujitorii ei. Afirmații care pot fi lesne demontate, doar citind cu atenție Noul Testament. Ca să vă imaginați cât de caraghios trebuie să fie cel ce susține „veganismul” noutestamentar, închipuiți-vă că fariseii și cărturarii „murmurau către ucenicii Lui, zicând: De ce mâncați și beți împreună cu vameșii și cu păcătoșii?” (Luca 5, 30), în timp ce priveau cum Apostolii molfăie niște salată crudă și beau lapte de soia. Dimpotrivă, Mântuitorul se prezintă pe Sine prin contrast cu asceza severă și permanentă a Sfântului Ioan Botezătorul: „A venit Fiul Omului, mâncând și bând și spun: Iată om mâncăcios și băutor de vin, prieten al vameșilor și al păcătoșilor” (Matei 11, 19). Asta nu înseamnă că Iisus nu a și postit în multe rânduri, inclusiv post negru de 40 de zile, ci doar că El a încercat să se apropie de oamenii de atunci, fiind părtaș la modul lor de viețuire, afară de păcat.

Când îi trimite pe ucenicii Săi la propovăduire, Mântuitorul le permite să mănânce de toate: „în orice cetate veți intra și vă vor primi, mâncați cele ce vă vor pune înainte” (Luca 10, 8). Iar după Învierea Sa, ca să-i încredințeze că nu este duh (nălucă) și că „are carne și oase” (Luca 24, 39), a cerut Apostolilor ceva de mâncare, primind „o bucată de pește fript și dintr-un fagure de miere. Și luând, a mâncat înaintea lor” (Luca 24, 42-43). Gestul se repetă cu prilejul celei de a doua pescuiri minunate. De data aceasta, „a venit Iisus și a luat pâinea și le-a dat lor, și de asemenea și peștele” (Ioan 21, 13). Or peștele fript numai aliment raw vegan nu poate fi considerat!

Dar și cei care susțin că nu ar fi mâncat carne Domnul, pentru că e ceva greșit în a ucide un animal, ar trebui să ia aminte la pildele pe care Acesta le rostește. Spre exemplu, în pilda împăratului care a făcut nuntă pentru fiul său, spune Mântuitorul: „Am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata” (Matei 22, 4). Iar în pilda fiului risipitor se spune limpede că tatăl „a junghiat vițelul cel îngrășat” (Luca 15, 23-30) din care au mâncat, spre a se veseli. Argumentul că anumite animale nu s-ar putea mânca întrucât ar fi interzise de prevederile veterotestamentare, de asemenea, nu stă în picioare. În viziunea pe care a a avut-o Sfântul Apostol Petru la Iope, se arată „ceva ca o față mare de pânză”, în care „erau toate dobitoacele cu patru picioare și târâtoarele pământului și păsările cerului”. Se aude îndemnul: „Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă. Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat și necurat. Și iarăși, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate” (v. Faptele Apostolilor 10, 11-15). Cel care susține că e ceva greșit în sine în a gusta carne este asemenea celui care susține că preferă să trăiască în feciorie pentru că e ceva spurcat în unirea intimă a soțului cu soția. Dacă putem să nu mâncăm deloc carne, nu doar în zilele de post rânduite, este foarte bine. Dar nu pentru că e vreo interdicție în privința cărnii, ci pentru că ne dorim să nu aprindem trupul nostru, ci să-l înfrânăm mai mult, ca să ne fie mai ușor a ne apropia de Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel întărește această poziție, menționând și alte motive pentru care, uneori, este indicat să nu se consume carne: „Mâncați tot ce se vinde în măcelărie, fără să întrebați nimic pentru cugetul vostru. (...) Dacă cineva dintre necredincioși vă cheamă pe voi la masă și voiți să vă duceți, mâncați orice vă este pus înainte, fără să întrebați nimic pentru conștiință. Dar de vă va spune cineva: Aceasta este din jertfa idolilor, să nu mâncați pentru cel care v-a spus și pentru conștiință” (I Corinteni 10, 25, 27-28). Se cere de la noi să nu mâncăm carne, sau să bem vin, ori să facem orice lucru de care fratele nostru „se poticnește, se smintește sau slăbește (în credință)” (Romani 14, 21). E un criteriu esențial reacția aproapelui, care ar trebui să ne ghideze alegerile.

Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu și de semenii noștri. În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanță ascetică, orice înfrânare. Apostolii nu au ținut post, iar Mântuitorul explică de ce: „Pot, oare, fiii nunții să fie triști câtă vreme mirele este cu ei? Dar vor veni zile când mirele va fi luat de la ei și atunci vor posti” (Matei 9, 15).

Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El. Inima noastră este mai ușor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puțin și alimente cât mai ușoare. Acesta să fie rațiunea pentru care renunțăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele. Nu avem nevoie de nici un fel de pseudo-argument pentru a posti și a ne înfrâna. Singur dorul după Dumnezeu este de ajuns. De El s-aveți poftă!