Hristos Cel Neîncăput de ceruri Se lasă găzduit nouă luni de pântecele Preacuratei Maria

Putea oare Hristos să evite capitolul zămislirii și al nașterii? Ce L-ar fi împiedicat să vină pe pământ ca bărbat desăvârșit și să-și înceapă activitatea mântuitoare eludând această parte a vieții Sale, „prozaică și neproductivă”? Prezența și creșterea după firea omenească a lui Hristos-Omul în pântecele Sfintei Sale Maici, precum și trecerea prin toate celelalte stadii ale devenirii ca Om arată nu doar smerenia Sa deplină, ci și paradigma oferită tuturor, pentru fiecare clipă a pământeștii existențe.

Nazaret, orașul în care Maria a primit vizita lui Gavriil Arhanghelul. Nazaret, locul în care Iisus Cel Veșnic de zile, cu încuviințarea Mariei, S-a coborât din înaltul Cerului în pântecele ei, ca să „împrumute” trup din trupul ei și sânge din sângele ei. Nazaret, împletirea Cerului cu viața pământului, căci Hristos, Veșnicul Născut din Tatăl fără de mamă, Care a creat universul cu milioane și miliarde de galaxii, Se pogoară din slava cerească, lăsându-Se găzduit de o celulă umană, născându-Se din mamă, fără de tată. După nouă luni, crescând cuminte și ascultător în pântecele binecuvântatei Sale Maici, potrivit rânduielii omenești, la 25 decembrie își dezvoltă aria de cunoaștere pământeană, născându-Se în Betleemul Iudeii, orașul lui David. Maria Fecioara, împreună cu cel dat ei ca logodnic și ocrotitor, bătrânul Iosif, au plecat din Nazaret către sudul Țării Sfinte, la Betleem, cetate aflată cam la 9-10 km de Ierusalim, pentru că de acolo se trăgea Iosif: ne spune Sfânta Evanghelie că el „era din casa şi din familia lui David” (Luca 2, 4-1). Călătoria au făcut-o ca să împlinească hotărârea stăpânirii romane, înscriindu-se la recensământul poruncit a se face în locul de origine al bărbatului. Nu întâmplătoare s-au arătat nici porunca, nici originea lui Iosif: într-o profeţie făcută cu aproximativ 700 de ani înainte, profetul Miheia spunea că Mesia urma să se nască în Betleem: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (Miheia 5, 1).

Asta ne amintește sărbătoarea de la sfârșitul lui martie: înomenirea Celui veșnic de zile, Hristos Dumnezeu, Care Se naște trupește din plămada omenității noastre, făcând posibilă îndumnezeirea firii omenești, ca expresia cea mai înaltă a asemănării omului cu Dumnezeu. Prin luminatul praznic al Bunei Vestiri, Sfânta Biserică ne-a rânduit un popas duhovnicesc bine venit, hrănindu-ne din viața și lumina aproape nepământene ale existenţei Fecioarei Maria care iată, acum, la Blagoveștenie, primește veste de la înger că va zămisli în pântecele ei pe Dumnezeu Cuvântul. Este cea mai veche sărbătoare închinată Născătoarei de Dumnezeu: o găsim menționată încă din secolul al III-lea. Primii creștini o numeau „Zămislirea lui Iisus”. Despre aceasta ne încredințează Sfântul Grigorie Taumaturgul (+270) în cuvântarea sa rostită cu prilejul slăvitului praznic. După mai bine de patru veacuri, în Răsărit, sărbătorii i s-a dat numele de Buna Vestire a Sfintei Fecioare Maria; în primele veacuri creștine se ținea în ajunul Botezului Domnului, la 5 ianuarie, iar din secolul al IV-lea s-a hotărât pentru respectiva zi data de 25 martie: o veche tradiție învață că în această zi a adus îngerul vestea Mariei. Cum nu se poate mai adevărat, căci până la Crăciun, 25 decembrie, sunt exact nouă luni, perioadă în care Hristos, Cel Neîncăput nici de ceruri, S-a sălășluit în pântecele preacurat al Preasfintei Maici. Așadar, dintre sărbătorile închinate Sfintei Fecioare, Buna Vestire este cea mai veche, trăgându-și existența încă din perioada primelor secole creștine; potrivit rânduielii tipiconale din Biserica noastră strămoșească, ea se prăznuieşte în perioada Sfântului și Marelui Post. Poate că de aceea celebrarea sa nu depășește solemnitatea altor praznice închinate Sfintei Marii, lucru pe care aş îndrăzni să-l consider providențial. Asprimea postului, rânduielile liturgice învăluie oarecum în taină proslăvirea zilei de bucurie; cine ar putea desluși în chip lămurit emoția arhanghelului Gavriil trimis să-i vestească Mariei, o pământeană cu viață sfântă, că va zămisli și va naște pe Creatorul Cerului și al pământului?

Putea oare Hristos să evite capitolul zămislirii și al nașterii? Ce L-ar fi împiedicat să vină pe pământ ca bărbat desăvârșit și să-și înceapă activitatea mântuitoare eludând această parte a vieții Sale, „prozaică și neproductivă”? Spun „neproductivă”, căci Domnul putea învăța și înfăptui aceleași lucruri și în pruncie ori adolescență; potrivit spuselor arhanghelului Gavriil, Domnul nu a crescut în Dumnezeire, ci doar cu vârsta și înțelepciunea omenească, deoarece Unicul Născut al Mariei era „Fiul Celui Preaînalt”, Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Învățătura Bisericii ne lămurește că aceasta s-a petrecut tocmai fiindcă unirea celor două firi în ipostasul lui Hristos s-a făcut din momentul zămislirii. Or, cele două firi, dumnezeiască și omenească, existau în Hristos în chip real, dar neamestecate, neîmpărțite, neschimbate și nedespărțite. Deci Hristos S-a făcut Om adevărat întrupându-Se din Preacurata Maria, făcându-Se asemenea nouă, oamenilor, în afară de păcat. De aceea I-a fost greu lui Iisus să trăiască doar ca om; trebuia să viețuiască și să se comporte ca și cum ar fi uitat că este și Dumnezeu adevărat. La câte situații nu va fi asistat până a ieșit la propovăduire, în care să nu fi dorit a-Și arăta iubirea, ajutorul și compasiunea față de oamenii aflați în necazuri?! Cu toate acestea a așteptat, smerit, să se împlinească toate cum le-a hotărnicit Tatăl.

Însă prezența și creșterea după firea omenească a lui Hristos-Omul în pântecele Sfintei Sale Maici, precum și trecerea prin toate celelalte stadii ale devenirii ca Om arată nu doar smerenia Sa deplină, ci și paradigma oferită tuturor, pentru fiecare clipă a pământeștii existențe: Îl avem pe Hristos model de când ne zămislim și creștem în pântecele maicilor noastre, în perioada prunciei, a vârstei nevinovatei copilării, a adolescenței, când trebuie să ne arătăm supuși și ascultători părinților noștri, apoi la vârsta maturității, asumându-ne în mod plenar viața cu bucuriile, neîmplinirile sau suferințele ei și, desigur, tot pe Hristos Îl avem model și în clipa plecării din lumea pământeană, rugându-ne Cerescului Tată să ne stea aproape la vremelnica despărțire a sufletului de trup.

Cunoscând toate acestea, să tresăltăm cu duhovnicească bucurie, cântând cu întreaga Biserică:Astăzi este începătura mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face şi Gavriil Darul bine îl vestește…”.         

De la același autor

Ultimele din categorie