Tu ce faci de Crăciun?

E-o bucurie așa de simplă și profundă, că într-o iesle mică și săracă, într-o dimineață de duminică, Tu, Dumnezeu, ne-ai venit întrupat. Și Te-a născut Preacurata Fecioară Maria și s-a închinat până la pământ. Și erai înconjurat de mulțime de îngeri, veniseră la Tine și cei trei păstori pe care Arhanghelul Gavriil i-a anunțat. Și se făceau minuni în toată lumea, iar în același ceas, în peșteră izvorâse apă din piatră, în Roma un alt izvor, dar de untdelemn, a ieșit din pământ, pe cer se arătaseră trei sori și toți se minunau că a venit Mesia.

Primesc an de an întrebarea aceasta: „Tu ce faci de Crăciun?”. Îmi dau seama că, aruncând o privire înapoi, cel mai adesea știam răspunsul. Era vremea reuniunilor, într-o zi cu prietenii, într-alta cu familia. Era timpul cadourilor, veselia aceea a magazinelor străbătute de pași grăbiți și ochi curioși, cu zurgălăi în boxe și fundițe pe cutii. Era clipa mesei împreună, atâtea feluri tradiționale și care își așteptau complimentele, o expoziție cu degustare, ce delicii! Era și vremea colindelor, să îi primim pe cei mici și pe cei mari, să ne arătăm recunoștința, poate să cântăm și noi, ca pe vremea când în satul bunicii ne însoțeau părinții din casă în casă, până se lăsa noaptea. În unii ani, era și durerea unor părinți plecați peste hotare și a meselor în jurul cărora se ocupau tot mai puține scaune.

Știam, oricum, răspunsul în mod practic. Aveam un program, până la urmă zilele acelea de vacanță își împlineau rostul, o detașare dintr-un ritm prea alert, o încântare a inimii, dincolo de cotidian. Și totuși, acolo undeva, dedesubt, plăpândă și neliniștită, rula o altă întrebare, fără de răspuns: „Dar ce e Crăciunul, de fapt, de unde vine bucuria?”. Și mă opream din toate, privind la jocul luminilor din brad, înconjurată de mirosul de portocală, poate că așa o să simt ce e Crăciunul...

Dar oamenii aceștia, oamenii aceștia care nu au prieteni, nu au rude, nu au casă, nu au brad... pentru ei, ce e Crăciunul?

Anul acesta nu știu ce fac de Crăciun. Nu mai am planuri, nici un orar de sărbătoare. Vreau doar să fiu și să mă bucur, că am aflat că asta-i tot ce trebuie să fac: să Îți mulțumesc pentru venirea Ta pe lume, Doamne, că iată Omul întreg începe a se mântui!

E-o bucurie așa de simplă și profundă, că într-o iesle mică și săracă, într-o dimineață de duminică, Tu, Dumnezeu, ne-ai venit întrupat. Și Te-a născut Preacurata Fecioară Maria și s-a închinat până la pământ. Și erai înconjurat de mulțime de îngeri, veniseră la Tine și cei trei păstori pe care Arhanghelul Gavriil i-a anunțat. Și se făceau minuni în toată lumea, iar în același ceas, în peșteră izvorâse apă din piatră, în Roma un alt izvor, dar de untdelemn, a ieșit din pământ, pe cer se arătaseră trei sori și toți se minunau că a venit Mesia.

E bucuria mântuirii, așadar, e începutul jertfei de pe Cruce, e o Duminică ce aduce a Înviere, și eu pe aceasta vreau să o împart cu voi, acesta e Crăciunul.

Și ar mai fi ceva... Am găsit că primii oameni care au prăznuit Nașterea Ta au pierit arși de vii într-o Biserică din Nicomidia. Se întâmpla la finalul secolului al III-lea, pe vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximian, pe când creștinii erau prigoniți. În aceeași ordine de idei, mai târziu, pentru o vreme, Oliver Cromwell, lider militar și politic, a interzis această sărbătoare, pe care o considera o tradiție păgânească. Parlamentul englez și-a comunicat decizia oficială în acest sens în 1644.

În timp ce eu, noi ‒ ce libertate avem de a trăi Crăciunul!... Nu trăiesc într-o țară în care să îmi fie interzise credința, bucuria, marele dar de a mă ruga... În jurul bisericii nu stau ostași cu făclii aprinse și nici nu e nevoie să mă ascund, să spun în șoaptă unde merg. Așa că am să Îți mulțumesc, Doamne, și am să cânt și am să scriu și pentru voi, cei ce iubiți Crăciunul, și pentru voi cei ce poate încă nu L-ați cunoscut, că n-am fi fost de Hristos nu S-ar fi născut și de nu ne-ar fi povățuit să fim.

De la același autor

Ultimele din categorie