Ca să ne putem da seama de ce este bună religia creștină și de ce se cuvine trăită, iubită și apărată, trebuie mai întâi să ne lămurim întrebarea: Ce este religia?

În curgerea vremii, religiei i s-au dat mai multe definiții. În forma cea mai simplă și mai populară, ea a fost definită: drumul spre cer; calea de întâlnire și unire cu Dumnezeu; cultul lui Dumnezeu; prezența lui Dumnezeu în om; metoda împăcării și împrietenirii cu Dumnezeu; temerea de Dumnezeu; apropierea dintre spirit și univers; iubirea și adorarea lui Dumnezeu; legătura spirituală, morală, liberă, și filială a sufletului cu Dumnezeu; atitudinea de supunere a omului față de Dumnezeu; „practica” metafizicii ; ansamblul credințelor, datoriilor și practicilor omului față de Dumnezeu; smerenia, respectul și supunerea față de Dumnezeu; limanul de pace și odihnă al inimii omului; suma învățăturilor credinței creștine; sinteza celor mai mari idealuri; concepția cea mai veche și mai venerabilă despre Dumnezeu, lume, viață și om; izvorul adevărului, focarul principiilor și temelia așezămintelor morale, culturale, politice și sociale.

Admițând toate aceste definiții de bune și adevărate, noi aderăm la definiția după care religia este comuniunea filială de iubire sfântă dintre Dumnezeu și om, trăită înlăuntrul inimii și manifestată în afară prin credință, cult, virtuți și fapte bune.

Definiția aceasta ni se pare că este cât se poate de cuprinzătoare. În ea se indică fondul cel mai intim și mai autentic al religiei: iubirea și adorarea lui Dumnezeu, precum și forma cea mai veridică prin care se exprimă religia: cultul divin și viața morală. Într-o singură formulă se cuprinde partea interioară a religiei, partea subiectivă sau religiozitatea, actul sufletesc conștient și liber prin care se exprimă comuniunea de iubire dintre Creator și făptură, Dumnezeu și om, și partea externă a religiei, partea obiectivă, pozitivă, alcătuită din cele trei elemente constitutive ale oricărei religii doctrina de credință, regula morală și cultul divin. Cultul divin, la rândul său, implică și condiționează credința religioasă și localul bisericii, în care se împlinesc formele lui, iar viața morală, întruchipată în virtuți și fapte bune, arată roadele credinței, revărsările practice ale iubirii și adorării lui Dumnezeu.

(Ilarion V. Felea, Religia iubirii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2009, pp. 12-13)