„În Occident fie te apropii de Dumnezeu, fie te depărtezi de El” - ITO 2017

3 Septembrie 2017 Vlad Condrea Reportaj
 

Părintele Iulian Nistea, de la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris: „Suntem un întreg, pentru că trăim un mod de viață care este comun tuturor tinerilor care trăiesc acolo în Occident, în țări care încetul cu încetul își pierd credința, își pierd tradițiile, iar noi încercăm să ne trăim credința. Sunt mulți tineri care s-au convertit sau s-au reconvertit.

Printre miile de tineri veniți din toate regiunile ortodoxe ale lumii l-am întâlnit pe Părintele Iulian Nistea, de la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” din Paris.

Era înconjurat de 25 tineri din Franța, Anglia, Irlanda, Belgia, iar acestui grup li s-au adăugat tineri din Italia, Spania, Portugalia, Canada și o doctorandă din China. În Occident, tinerii se implică în diferite activități misionare prin intermediul Asociației Nepsis, o organizație cu o vechime de aproape 20 de ani. Nepsis (gr., trezvie) este numele generic al diferitelor asociații sau grupări ale tinerilor ortodocși din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM).

Grupul lor era foarte unit, ca un mănunchi de flori de diverse culori și esențe culturale, pe care Occidentul l-a adus în țară zilele acestea la Iași. De altfel, părintele Iulian Nistea ne-a mărturisit:

„Suntem un întreg, pentru că trăim un mod de viață care este comun tuturor tinerilor care trăiesc acolo în Occident, în țări care încetul cu încetul își pierd credința, își pierd tradițiile, iar noi încercăm să ne trăim credința. Sunt mulți tineri care s-au convertit sau s-au reconvertit. Adesea oamenii care vin în Occident, într-o lume fără Dumnezeu, sunt puși în fața unei alegeri: fie să se apropie de Dumnezeu fie să se îndepărteze de El. Din păcate, mulți aleg să se îndepărteze de El”.

*** În perioada 1-4 septembrie, 6000 de tineri din întreaga lume se află la Iaşi, la Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși.

De la același autor

Ultimele din categorie