Ce recomandă părinții isihaști cu insistență este retragerea interioară, fuga lăuntrică de lume și viețuirea în „pustiul sufletului”, de care vorbește Ava Dorotei, ucenic al Sfântului Ioan Scărarul. Aceasta este necesară pentru toți cei care vor să se desăvârșească. În scrierile acetico-mistice răsăritene, valoarea singurătății este aceea că, prin intermediul ei și printr-o profundă meditație asupra sa, omul descoperă „adâncul necunoscut” din sufletul său, profunzimile sale sufletești, puterile sufletești care rezidă în acest adânc și de care de multe ori nu luăm cunoștință în alt mod. Fuga, asceza, solitudinea au, pentru Părinții duhovnicești ai Filocaliei, un caracter predominant interior.

(Preot Ioan C. Teșu, Teologia necazurilor, Editura Christiana, p. 27)