În perioada adolescenţei apar multe transformări în constituţia psiho-somatică a copilului, care au legătură tocmai cu mersul lui spre desăvârşire, spre perfecţionare. Adică, băiatul începe treptat să devină bărbat deplin, iar fata începe să devină femeie desăvârşită, pe cât este cu putinţă. Tânărul şi tânăra pornesc spre această direcţie chiar din momentul în care se întâlnesc, prin Taina Nunţii. Desigur, nu numai prin căsătorie omul poate să ajungă la o anumită desăvârşire. Şi în afara Nunţii există desăvârşire, mult mai înaltă, atunci când cineva săvârşeşte Taina Nunţii cu Dumnezeu. 

Prin urmare, copilul, în acest mers al său, are nevoie nu numai de independenţă şi de libertate faţă de mediul familial, ci şi de o mai largă comunicare. În adolescent are loc o adevărată răzvrătire la nivel psihologic, biologic, intelectual şi voliţional. O revoltă în toată regula. Toate acestea, existente în stare latentă, răbufnesc brusc şi neaşteptat şi declanşează stări pe măsură. Faptul că tânărul nu este îndrumat corect, nici de cei ai casei, nici de societate, atrage după sine urmări corespunzătoare. Adică, atunci când înlăuntrul tânărului izbucneşte revolta sub toate aspectele, se trezeşte în societatea contemporană pregătită, parcă, cu gura deschisă să-l înghită.

Sub stăpânirea acestei răzvrătiri, socotind că în societate va găsi emanciparea, va avea, cu siguranţă, de pătimit. Adolescentul va trebui să aibă în vedere că merge spre desăvârşire, dar că nu este încă desăvârşit. Se îndreaptă spre un punct la care nu a ajuns încă. Urmează să desăvârşească ceva care încă nu s-a împlinit. Dacă nu are în vedere acest lucru, atunci orice simţământ care apare înlăuntrul său ‒ intelectual, voliţional sau biologic ‒ el va încerca să-l satisfacă, acest lucru aducându-i multă suferinţă.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescenţă, feciorie, căsătorie, Editura Bizantină, Bucureşti, 2010, p. 48)