România e o școală după furtună...! Cu geamurile vraiște, de parcă au trecut prin ea numai oameni care nu iubesc școala asta...!

În vremurile grele, anevoioase, unii oameni cad mereu, se prăbușesc, nu se mai recunosc, cad din rău în mai rău. Puțini dintre cei care rămân învață, însă, ceva din furtună și din suferință. Puțini sunt care se luminează, mai mulți sunt care se pierd. Așa-i firea omului, se salvează după puteri, după calități, după înzestrare.

Și cum spune un Sfânt Părinte: „Adevărata valoare a omului, ceea ce îl face pe om cu adevărat om și îi dă valoare proprie, nu sunt capacitățile fizice și intelectuale, ci harul de a participa la Învierea lui Hristos, puterea de a muri și de a trăi în prezent viața veșnică. Cel ce își iubește viața o va pierde, iar cel ce urăște viața în lumea aceasta, o va păstra pentru viața veșnică”.  

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri duhovnicești, Editura Conta, p. 137)