— Numai rugăciunea propriu-zisă se poate socoti rugăciune sau şi alte lucrări duhovniceşti ale minţii?

— Am arătat mai sus că viaţa creştinului poate fi o rugăciune necontenită, prin lucrarea faptelor bune. Iar dacă întrebi de lucrările cele duhovniceşti ale minţii, care intră în hotarele sfintei rugăciuni şi care se pot zice rugăciune, la aceasta voi răspunde nu cu cuvintele mele, ci cu ale Sfântului Isaac Sirul care zice: „Orice vorbire duhovnicească ce se face în ascuns în mintea sau inima omului, toată grija minţii cea bună după Dumnezeu şi toată cugetarea celor duhovniceşti, rugăciune se hotărăşte. Ori felurimea citirilor, ori cuvinte ale gurii spre lauda lui Dumnezeu, ori grija cea cu mâhnire întru Domnul, ori închinări ale trupului, ori cântarea de psalmi prin rostire de stihuri, rugăciune este şi rugăciune se socoteşte”.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Lumina şi faptele credinţei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iași, 1994, p. 49)