Rugăciunea poate să scoată din iad sufletele oamenilor şi să învie trupuri, să dezrădăcineze munţii şi copacii din uscat şi să-i sădească în firea cea umedă a apei, după cum am văzut că au făcut unii din oamenii îmbunătăţiţi. Şi pe scurt, tot ce va voi să facă un credincios, semne şi minuni, să facă numai rugăciune cu evlavie şi cu credinţă, şi să nu se îndoiască în inima sa, şi îl va asculta Stăpânul, precum a zis în Sfânta Evanghelie.

Rugăciunea tăcută astfel o laudă foarte mult Marele Vasilie şi zice acestea pentru dânsa: „Rugăciunea este vorbirea şi unirea omului cu Dumnezeu, tărie a lumii, împăcare cu Dumnezeu, maica lacrimilor, ştergerea păcatelor, punte a ispitelor, sfărâmare a războiului, lucru al îngerilor, izvor al faptelor bune, mijlocitoare a darurilor, luminare a minţii, sporire nevăzută, hrană a sufletului, izgonire a necunoştinţei, dovadă a nădejdii, dezlegare a mâhniciunii, bogăţie a monahilor, încetare a mâniei, oglinda sporirii”.

Şi, în sfârşit, rugăciunea este celui ce cu adevărat se roagă, judecată şi divan şi judeţ al lui Hristos, mai înainte de Judecata ce va să fie, adică: rugăciunea este la cel ce se roagă, ca o judecată mai înainte de înfricoşata Judecată, la a doua venire a lui Hristos, şi păcătosul se osândeşte pe sine, pentru ca să se afle acolo îndreptăţit. Bine norocit este cel care plânge cu amar aici, înaintea lui Dumnezeu rugându-se, că acesta nu se mai judecă atunci la acea înfricoşată Judecată. Pentru aceasta, iubite, începând rugăciunea, lasă toate grijile și toate simţirile trupului, părăseşte pământul şi marea, treci eterul şi stelele cerului, treci cu privirea oștile Puterilor fără de trup, Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu şase aripi, şi înalţă mintea ta mai sus de toată zidirea, treci cu gândul peste toate acelea, şi înţelege firea Dumnezeiască nespusă şi neînţeleasă cu mintea, întemeiată, neschimbată, nealcătuită, în trei ipostaze, neîmpărţită, lumină neapropiată, putere nespusă, frumuseţe nemeşteşugită unită strâns cu sufletul cel smerit, iar cu cuvântul după vrednicie este cu neputinţă a se spune. Acolo Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, un Dumnezeu în toate trei. Trei sfinte într-un scaun, de o Fiinţă, veşnice. O Dumnezeire, o stăpânire şi o sfinţenie, toate cuprinzându-le, zidindu-le şi sfinţindu-le. O Dumnezeire şi o Putere. Un Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 359-360)