Pricina tulburării în vremea rugăciunii este concentrarea insuficientă la rugăciune. Rugăciunea este hrană duhovnicească. Aşa cum hrana trupească se dovedeşte a fi aproape fără gust atunci când o consumăm foarte repede, cu lăcomie, aşa şi hrana duhovnicească îşi pierde gustul pentru sufletul nostru când rostim cuvintele ei în mare grabă, cu gândul de a termina mai repede.

În privinţa gustului obişnuit, limba descompune hrana în elementele ei componente şi în această descompunere îşi găseşte gustul; aşa şi în privinţa gustului duhovnicesc, sufletul descompune rugăciunea în elementele ei componente, adică în cuvinte sau idei şi în acestea îşi găseşte gustul. Fără descompunerea rugăciunii şi fără a ne însuşi această descompunere este cu neputinţă a găsi dulceaţă în rugăciune.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Către păstorii duhovnicești, Editura Sophia, p. 183)