Mă întrebi de ce eu te sfătuiesc să rosteşti rugă­ciunea stând în picioare, în timp ce în cărţile Sfinţilor Părinţi scrie că mai uşor se adună mintea, atunci când stai pe un scăunel. Scăunelul este bun, dar nu este pentru tine. Nici chiar pentru mine, care mă apropii de bătrâneţe. Văd că atunci când fac rugă­ciunea stând în picioare, ea curge repede şi curat. Ea aduce atunci umilinţă, lacrimi, contemplaţie şi altele pe care nu poţi acum să le înţelegi.

De multe ori atâta mireasmă îmi iese din piept, încât întreaga chilie se umple de mireasmă. Acelaşi lucru i se întâmplă şi bătrânului Arsenie. Ai văzut pe acest bătrânel? De ai şti cât de mult har are! De multe ori, atunci când se roagă, simte atât de multă dulceaţă şi mireasmă, încât stă în picioare ore întregi, deşi este foarte bătrân. Cu totul dimpotrivă i se întâmplă părintelui Prodromu. Cu toate că este tânăr, nu poate rosti rugăciunea stând în picioare, deoarece atunci când acestea îl obosesc, i se tulbură mintea. Dar stând pe scăunel, atât de mult se dăruieşte rugă­ciunii, încât i s-a întâmplat să ajungă până la extaz.

De aceea, îţi repet că este neapărată trebuinţă de un povăţuitor iscusit. Mai ales tineri, pentru a-şi putea aduna mintea, este necesar ca mai întâi să-şi supună trupul la osteneli, metanii, post şi stat în picioare la rugăciune. Încearcă dacă vrei şi vei vedea singur diferenţa. Cât despre îngenunchere, aceasta se face uneori din multa zdrobire a inimii. Astfel, când nevoitorul vede în faţa lui cu ochii sufletului pe Domnul, simte nevoia să se arunce la picioarele Lui. I se înmoaie genunchii şi cade la picioarele Domnului. Dar ia aminte, pentru că de multe ori ispititorul îţi înmoaie genunchii şi îţi aduce moleşeală şi somn. Însă atunci când oboseşti din pricina statului în picioare, este bine ca în loc să te aşezi comod, să schimbi poziţia de rugăciune stând când în picioare, când în genunchi, uneori chiar şi aşezat. Când nu avem putere, Dumnezeu ne primeşte rugăciunea şi stând în picioare şi în genunchi şi aşezat, chiar şi întins pe pat. Dar atunci când ai puteri trupeşti, ispi­titorul nu glumește, ci îndată aduce nepăsare, întune­care a minţii şi somn. Mulţi nevoitori obişnuiesc să spună rugăciunea şi mergând, pentru a se lupta împotriva moleşelii şi a somnului.

(Monahul Iosif Dionisiatul, Starețul Haralambie - Dascălul rugăciunii minții, traducere și editare de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2005, pp. 205-206)