Rugăciunea permanentă alungă gândurile cele rele din inima noastră

Cuvântul ierarhului

Rugăciunea permanentă alungă gândurile cele rele din inima noastră

Din Evanghelia citită astăzi aflăm că iertarea poate fi dăruită nouă numai de Mântuitorul Hristos. Acest mare dar al iertării, pe care Mântuitorul l-a pronunțat și față de cel bolnav din Capernaum, ni se oferă întotdeauna și nouă când îl cerem.

Noi primim iertarea atunci când cerem acest lucru cu pocăință, când ne asemănăm celor de altădată care au devenit pentru noi dascăli ai pocăinței prin exemplul lor.

În viața noastră există un permanent război al gândurilor pe care unul dintre părinții Bisericii l-a numit războiul nevăzut. La acest război noi trebuie să opunem rugăciunea. Un părinte al Filocaliei, Marcu Ascetul, ne spune că așa precum focul nu rămâne cu putere în apă, tot așa gândurile cele rele nu persistă în mintea celor iubitori de osteneală.

Un ajutor în lupta contra patimilor avem în rugăciunea „Doamne Iisuse Hristose Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”. Rugăciunea permanentă alungă gândurile cele rele din inima noastră.

Este foarte importantă credința altora. Omul bolnav din Evanghelia de astăzi nu ar fi putut ajunge singur în fața Mântuitorului. De multe ori constatăm că prietenii adevărați se pot număra pe degetele de la o mână. Prietenii adevărați sunt rari. Și pentru că sunt rari, sunt foarte prețioși. Îi putem considera pe cei patru care l-au adus pe slăbănog înaintea Mântuitorului prieteni adevărați ai aceluia.

(Fragment din predica Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, rostită în data de 12 martie - Duminica a doua din Postul Sfintelor Paști, la Catedrala Patriarhală din București)

Sursa: basilica.ro