Rugăciunea reprezintă ochii şi aripile sufletului…
Dacă într-adevăr doreşti să alungi orice gând anticreştin şi să-ţi curăţi mintea, vei realiza aceasta doar prin rugăciune, căci nimic nu poate să îţi liniştească gândurile ca rugăciunea.
Rugăciunea este una dintre cele mai importante şi mai mari forţe care-l face pe cel ce se roagă să se nască din nou, şi îi oferă bunăstare trupească şi duhovnicească. Rugăciunea reprezintă ochii şi aripile sufletului; ne dă îndrăzneală şi putere să-L vedem pe Dumnezeu.
Frate, continuă să te rogi cu gura până când harul divin te luminează să te rogi şi cu inima. Atunci o sărbătoare şi un praznic vor avea loc înăuntrul tău în chip minunat, iar tu nu te vei mai ruga cu gura, ci cu atenţia care lucrează în inimă.
Dacă într-adevăr doreşti să alungi orice gând anticreştin şi să-ţi curăţi mintea, vei realiza aceasta doar prin rugăciune, căci nimic nu poate să îţi liniştească gândurile ca rugăciunea.
Fii atent, căci dacă eşti leneş şi neatent la rugăciune, nu vei face nici un progres nici în credinţă faţă de Domnul, nici în dobândirea mântuirii şi păcii gândurilor. Numele lui Iisus Hristos, pe care-l invocăm în rugăciune, cuprinde în sine o forţă automată, regeneratoare. Aşadar, nu-ţi face griji în ceea ce priveşte imperfecţiunea şi uscăciunea rugăciunii tale, ci cu perseverenţă aşteaptă rodul invocării repetate a dumnezeiescului Nume.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 327-328)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro