Un părinte spunea că atunci când vrei să mergi la mănăstire, trebuie să pleci din lume biruitor, nu învins de ceva, ca să poţi să rezişti. Confirmați acest lucru?

Da, aşa trebuie. Și tot ceea ce faci, să faci ca pentru Dumnezeu și atunci vine harul şi se întăreşte omul. Orice te-ar pune cineva să faci, în biserică, ori să cânţi, ori să citeşti, orice activitate, s-o faci ca pentru Dumnezeu. Şi cum trebuie s-o facem pentru Dumnezeu? Cât putem noi de bine. Şi atunci vine harul şi te întăreşte, înţelepţindu-te ce trebuie să faci. Că de multe ori noi nu ştim ce trebuie să facem. Dar dacă facem bine ceea ce ni se cere să facem, dacă vede Dumnezeu sârguinţa şi râvna noastră şi dacă facem cu dragoste orice, atunci ne înţelepţeşte să facem exact ce trebuie să facem.

Dacă vine cineva la mănăstire dintr-un necaz, atunci s-ar putea să-i fie greu omului. Dar dacă ştii ce vrei, atunci nu-ţi este greu. Uneori îţi este greu din neştiinţă. Dacă studiezi puţin Sfinţii Părinţi şi ştii ce vrei, atunci când ţi-a spus stareţul ceva sau te-a certat, nu-ţi este greu, pentru că pe toate le iei ca de la Dumnezeu, fie bune, fie rele şi atunci biruiești, te întăreşti.

E bine să cerem să ştim ce trebuie să facem, cum a făcut împăratul Solomon: „Doamne, dar eu sunt prea tânăr. Nu ştiu să conduc poporul acesta răzvrătit şi îndărătnic”. / „Și ce vrei să-ţi dau?”/ „Dă-mi înţelepciune”. N-a cerut nici bani, nici putere, ci să-i dea înţelepciune să conducă poporul. Înţelepciunea trebuie s-o cerem să ne conducem pe noi înşine ‒ prima dată. Şi pe urmă să conduci pe altcineva. Că n-ai cum să conduci pe cineva fără să te fi condus bine pe tine.