Să nu ne străduim, dar, să adunăm bani, ca să-i lăsăm copiilor noştri, ci să-i învăţăm virtutea şi să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu. Aceasta e cea mai mare bogăţie, aceasta e bogăţia cea nespusă, cea necheltuită, care sporeşte în fiecare zi bogăţia noastră. Nimic nu-i egal cu virtutea, nimic nu-i mai puternic decât ea. Chiar de mi-ai vorbi de demnitate de împărat, de cel cu coroana pe cap! Dacă nu e virtuos, va fi mai ticălos decât un om îmbrăcat în zdrenţe. La ce poate folosi diadema sau porfira dacă-i lipsit de virtute? Crezi, oare, că Stăpânul se uită la deosebirea de dregătorii? Crezi, oare, că ţine seamă de strălucirea persoanelor? Nu! Cel care n-a dobândit aici pe pământ îndrăznire către El, nu va avea parte nici pe lumea cealaltă de cinste şi de îndrăznire.

Lucrul acesta să-l urmărim cu toţii. Să-i învăţăm pe copii noştri să pună virtutea mai presus de orice şi să socotească bogăţia – nimic. Aceasta, da, aceasta este adeseori piedică în calea virtuţii, când tânărul nu ştie să se folosească de bani cum trebuie. Şi după cum copii cei mici adeseori se rănesc când umblă cu cuţite sau săbii, pentru că nu ştiu să le folosească cum trebuie – de aceea mamele nici nu-i lasă să pună mâna pe ele – tot aşa şi tinerii cad în mari primejdii, când primesc moştenire de averi şi nu vor să le întrebuinţeze aşa cum trebuie. Cu ele îşi adună povară de păcate. Din ele se nasc desfătările, plăcerile ruşinoase şi nenumărate rele. Nu vreau să spun că averile-s de vină, ci că de vină sunt cei care moştenesc averile şi nu ştiu cum să se folosească cum trebuie de ele.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, vol. 22, p. 329)